CCR: Sporul de risc şi suprasolicitare poate fi acordat personalului ANFP în afara salariului de bază

Plenul Curţii Constituţionale a României (CCR) a admis, miercuri, o obiecţie de neconstituţionalitate privind unele dispoziţii referitoare la salarizare din legea de modificare a Statutului Funcţionarului Public, stabilind că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică poate fi acordat personalului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), dar fără a fi inclus în salariul de bază.
Economica.net - mie, 09 nov. 2016, 14:01
CCR: Sporul de risc şi suprasolicitare poate fi acordat personalului ANFP în afara salariului de bază

‘În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că sintagma ‘care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază’ din cuprinsul art.I pct.2 (referitor la art.21 alin.(22) teza finală) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici este neconstituţională’, se arată într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, judecătorii au stabilit că textul integral care face obiectul controlului de constituţionalitate prevede că ‘pentru compensarea activităţii specifice, personalul ANFP beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază’.

Plenul CCR a constatat că textul încalcă art.16 alin.(1) din Constituţie, în sensul că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică acordat personalului ANFP şi aplicat la salariul de bază lunar devine parte integrantă a acestuia, ceea ce relevă un privilegiu în privinţa modalităţii de determinare, în final, a salariului de bază. Curtea a reţinut că, prin adoptarea unei asemenea reglementări, se ajunge la situaţia în care alte sporuri ar putea să fie calculate având drept bază şi sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, ceea ce echivalează cu legiferarea unui ‘spor la spor’.

‘O atare soluţie legislativă nu poate fi acceptată din perspectiva reglementării de drept comun aplicabilă tuturor persoanelor angajate într-un raport de muncă, respectiv art.160 din Codul muncii, potrivit căruia ‘salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri’. Aşadar, în accepţiunea deciziei Curţii, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică poate fi acordat personalului ANFP, dar fără ca sporul astfel stabilit să constituie bază de calcul pentru determinarea salariului de bază’, se mai menţionează în comunicatul CCR.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...