Vienna Insurance Group: creştere cu 30% a primelor brute subscrise, în primele nouă luni, până la 391,8 mil. euro

Grupul austriac de asigurări Vienna Insurance Group (VIG), care deţine trei companii româneşti importante, a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o creştere a primelor brute subscrise cu 30,3% în România, până la 391,8 milioane euro, potrivit rezultatelor financiare publicate, marţi, de către grup, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 22 nov. 2016, 08:39
Vienna Insurance Group: creştere cu 30% a primelor brute subscrise, în primele nouă luni, până la 391,8 mil. euro

Comparativ, în primele trei trimestre din 2015, în România VIG a înregistrat prime brute subscrise, indicatorul cheie al afacerilor din asigurări, de 300,6 milioane euro.

Grupul a raportat în România un profit înainte de impozitare pe primele nouă luni ale acestui an de 6,4 milioane euro, în creştere cu aproape 17% faţă de perioada similară a anului trecut.

La nivel de grup, profitul VIG înainte de impozitare a crescut cu peste 88%, la 301,3 milioane euro, la sfârşitul primelor trei trimestre ale anului. Pieţele din Europa Centrală şi de Est au contribuit cu aproximativ 65% la profituri, arată raportul.

Potrivit acestuia, aproape toate segmentele regionale au adus contribuţii pozitive la profituri.

Valoarea totală a primelor brute subscrise de VIG au crescut uşor în perioada analizată, cu 0,7%, până la 6,96 miliarde euro.

Vienna Insurance Group deţine în România companiile de asigurări Asirom, Omniasig şi BCR Asigurări de Viaţă. La începutul lunii august, VIG a semnat un acord de preluare a AXA Life Insurance, filiala din România a grupului francez AXA specializată în asigurări de viaţă.

Principalii competitori ai VIG pe piaţa românească sunt grupul german Allianz (care controlează Allianz-Ţiriac), compania italiană Generali şi cea franceză Groupama.

Profitul înainte de impozitare al grupului a fost în 2015 de 5,6 milioane euro pe piaţa românească, în scădere faţă de nivelul din 2014, de 6,1 milioane euro. Pentru VIG, 2015 a fost al doilea an la rând de profit în România, după ce în 2013 a înregistrat pierderi de aproape 99 de milioane de euro.

Grupul austriac este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa asigurărilor din Europa de Est, cu afaceri în Polonia, România, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi în state din fosta Iugoslavie şi din fosta URSS.

În 2015, companiile controlate de VIG erau lideri de piaţă în cinci state: Austria, Cehia, Slovacia, România şi Macedonia. Pentru Vienna Insurance Group, România esta a patra piaţă din punctul de vedere al volumului afacerilor, după Austria, Cehia şi Slovacia.

Te-ar mai putea interesa și
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri de calificare profesională organizate în cadrul parteneriatului dintre......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7) se apropie de 70%, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul ...
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay, cea mai veche companie românească producătoare de sisteme de calcul sub brand propriu, cea de-a XXIII-a ediție ...
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. ...