Guvernul român acordă 350.000 de euro pentru realizarea Centrului de Automatizare şi Dirijare de la Ungheni

Guvernul a aprobat miercuri completarea Programului de Cooperare pe anul 2016 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova şi acordarea unui suport financiar de 350.000 de euro în vederea realizării Centrului de Automatizare şi Dirijare de la Ungheni.
Economica.net - mie, 23 nov. 2016, 16:15
Guvernul român acordă 350.000 de euro pentru realizarea Centrului de Automatizare şi Dirijare de la Ungheni

Potrivit unui comunicat al Executivului remis AGERPRES, acordarea finanţării se face prin Acordul între cele două guverne privind implementarea Programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, acordat de România Republicii Moldova.

‘Construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni a reprezentat unul dintre proiectele strategice în relaţia bilaterală cu Republica Moldova, de importanţă esenţială în ceea ce priveşte consolidarea securităţii energetice a statului vecin. Valoarea totală a gazoductului Iaşi – Ungheni se ridică la 26,5 milioane de euro. Pentru acoperirea costurilor, au fost iniţiate procedurile pentru obţinerea unei finanţări europene de 7 milioane de euro prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013’, se precizează în comunicatul Guvernului.

De asemenea, Guvernul Republicii Moldova a adresat Guvernului României solicitarea ca partea de cofinanţare necesară pentru realizarea, pe teritoriul Republicii Moldova, a interconectorului Iaşi-Ungheni să fie asigurată de Guvernul României, din ajutorul financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre stațiile CF București......
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri ...