OECD a îmbunătăţit estimările de creştere ale economiei mondiale, în 2017 şi în 2018

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a revizuit în creştere estimările privind avansul economiei mondiale în 2017 şi a estimat că în 2018 se va înregistra cel mai rapid ritm de creştere din 2011, deoarece planificatele măsurile de stimulare fiscală anunţate de Donald Trump vor sprijini marile state industrializate, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 28 nov. 2016, 11:24
OECD a îmbunătăţit estimările de creştere ale economiei mondiale, în 2017 şi în 2018

Anul viitor, economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 3,3%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de prognoza din septembrie, se arată în raportul semianual publicat luni de OECD. În 2018, PIB-ul global va creşte cu 3,6%, cel mai rapid ritm din 2011.

Toţi cei trei indici ai Bursei de pe Wall Street au înregistrat săptămâna trecută valori record, indicele Dow Jones a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 19.000 puncte. Investitorii sunt entuziasmaţi după ce preşedintele ales Donald Trump a promis reduceri de taxe, majorarea cheltuielilor pentru proiectele de infrastructură şi reglementări mai simple în industria bancară şi îngrijirea sănătăţii. Aceste măsuri vor stimula şi expansiunea economiei globale, estimează OECD.

Conform previziunilor instituţiei, PIB-ul SUA ar urma să urce cu 2,3% în 2017 şi cu 3% în 2018, în timp ce zona euro va înregistra un avans de 1,6% şi, respectiv, 1,7%. În China, economia ar urma să se majoreze cu 6,4% în 2017 şi cu 6,1% în 2018, iar în Japonia cu 1% şi, respectiv, 0,8%.

Ritmul de creştere al economiei mondiale a fost lent în ultimii cinci ani. Stimularea avansului depinde mai mult de alegerile politice decât de măsurile de politică monetară, fiind necesare reforme structurale şi stimulente fiscale, a declarat economistul şef al OECD, Catherine Mann.

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 34 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat vineri un act adiţional la contractul de concesiune încheiat între Municipiul Bucureşti şi Apa Nova, care prevede un nou program de......
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie bandă pentru ultimul trimestru al anului
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie ...
Și Romgaz a scos la vânzare energie scumpă cu livrare în ultimul trimestru din acest an și a fost bătaie pe ea. Compania ...
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza cererii slabe din China
Gigantul Toyota suferă. Vânzările celui mai mare producător auto au scăzut pentru a şasea lună consecutiv din cauza ...
Vânzările de autoturisme ale grupului japonez Toyota Motor Corp au scăzut în luna iulie, pentru a şasea lună consecutivă, ...
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
Bucharest International Air Show 2026 (BIAS) se desfășoară în perioada 28-29 august la Aeroportul Internațional București ...