56% dintre companii cred că atacurile de tip DDoS sunt folosite ca paravan pentru alte infracţiuni – studiu

Peste jumătate dintre companiile globale susţin că atacurile cibernetice de tip DDoS (Distributed Denial of Service) au fost utilizate de infractorii informatici ca tehnică de disimulare a activităţilor ilegale, arată un studiu Kaspersky Lab şi B2B International, publicat miercuri.
Economica.net - mie, 18 ian. 2017, 14:32
56% dintre companii cred că atacurile de tip DDoS sunt folosite ca paravan pentru alte infracţiuni - studiu

Potrivit sursei citate, atunci când companiile au fost victimele infracţionalităţii cibernetice, în 29% dintre cazuri atacul de tip DDoS a făcut, de multe ori, parte din tacticile de atac.

‘De exemplu, 26% dintre companiile care au suferit pierderi de date în urma unui atac cu ţintă precisă au menţionat DDoS printre vectorii de atac. În ansamblu, 56% dintre participanţii la studiu au fost de părere că atacurile DDoS au fost doar un mod de a disimula alte activităţi ilegale. Peste jumătate dintre companiile chestionate (56%) cred că atacul DDoS a fost folosit ca paravan pentru alte genuri de criminalitate informatică, iar dintre reprezentanţii acestora o vastă majoritate (87%) a raportat că au fost şi victimele unui atac cu ţintă precisă’, se menţionează în raportul citat.

De asemenea, cercetarea de specialitate arată că, atunci când atacurile cibernetice de tip DDoS au fost folosite de către infractorii cibernetici ca tactică de inducere în eroare, companiile s-au confruntat şi cu alte pierderi, respectiv cu atacuri prin intermediul dispozitivelor mobile (81%), cu acţiuni din partea altor organizaţii (78%), phishing (75%) şi chiar cu activităţi ilegale din partea propriilor angajaţi (75%).

Atacul de tip DDoS reprezintă cea mai întâlnită formă de infracţiune cibernetică, având ca ţintă website-uri importante şi mai rar computerele personale.

Kaspersky Lab este o companie globală de securitate cibernetică, fondată în anul 1997, ce are în portofoliu, la ora actuală, peste 400 de milioane de utilizatori individuali şi 270.000 de companii – client.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Drumul Expres Brăila – Galați: A început montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret
VIDEO Drumul Expres Brăila – Galați: A început montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret
Grupul UMB, cel mai mare constructor de drumuri din România, a început montarea cablurilor de la hobane la podul peste râul Siret, din cadrul proiectului Drumului Expres Brăila - Galați,......
Interes în creştere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio
Interes în creştere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunităţii ...
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestaţii împotriva costului vieţii în întreaga Franţă, ...
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naţionale.