La opt ani de la lansare, WhatsApp introduce o nouă funcţie pentru utilizatorii săi

Serviciul de mesagerie WhatsApp marchează împlinirea a opt ani de la lansarea sa printr-o actualizare care include o nouă funcţie denumită Status, prin care utilizatorii pot împărtăşi cele mai frumoase momente cu prietenii lor sub formă foto, video sau prin GIF-uri, scrie marţi digitaltrends.com
Economica.net - J, 23 feb. 2017, 20:01
La opt ani de la lansare, WhatsApp introduce o nouă funcţie pentru utilizatorii săi

Această nouă funcţie este similară celei oferite de platforma digitală Snapchat.

Compania de mesagerie deţinută de Facebook testează de ceva timp Status, care potrivit portalului digitaltrends.com este aproape o copie a serviciului Snapchat. Succesul uriaş al Snapchat i-a determinat pe responsabilii Facebook să implementeze astfel de funcţii în mai multe dintre produsele companiei, precum Stories al Instagram sau Messenger Days al Facebook Messenger.

”Când WhatsApp a fost lansat în urmă cu opt ani, a început ca o aplicaţie de status update, unde oamenii puteau tasta un rând scurt de text pentru ca ceilalţi utilizatori din lista lor să vadă ce au făcut sau ce au de gând să facă”, conform unui mesaj postat pe blogul companiei. ”Când am înţeles că oamenii foloseau această funcţie pentru a comunica în timp real, am reproiectat WhatsApp ca o aplicaţie de mesagerie”, conform aceleiaşi surse.

Funcţia Status oferă noi posibilităţi utilizatorului la nivelul camerei privind realizarea şi distribuirea fotografiilor, videoclipurilor şi imaginilor animate. Pot fi adăugate texte, emoticoane sau doodle-uri în realizările media ale utilizatorului pe care acesta le poate trimite celor din lista sa de contacte.

Noile actualizări ale celor din lista de contacte apar în dreptul butonului Status (Stare). Stările indicate public de utilizatorii aplicaţiei expiră după 24 de ore şi acestea au aceeaşi caracteristică de criptare ca şi mesajele transmise între utilizatori.

Cei de la WhatsApp susţin că în fiecare zi se trimit circa 50 de miliarde de mesaje prin intermediul aplicaţiei, peste 3,3 miliarde de fotografii, 760 de milioane de videoclipuri şi 80 de milioane de imagini animate. Funcţia Status este disponibilă în versiunea actualizată a aplicaţiei din magazinele electronice pentru utilizatorii dispozitivelor Android, Apple şi Windows.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: E posibil să avem un guvern minoritar. Întrebarea este dacă va avea susținere în Parlament. Nu voi accepta un premier PSD, care să aibă susținerea PSD și AUR
Nicușor Dan: E posibil să avem un guvern minoritar. Întrebarea este dacă va avea susținere în Parlament. Nu voi accepta ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat joi că este posibil ca România să ajungă la un guvern minoritar, însă problema esenţială rămâne dacă un astfel de executiv ar beneficia sau nu de......
ING și Allianz-Țiriac lansează o nouă asigurare de călătorie, avantajoasă pentru grupurile de turiști
ING și Allianz-Țiriac lansează o nouă asigurare de călătorie, avantajoasă pentru grupurile de turiști
ING Bank România anunță lansarea ING Travel Protect, asigurarea de călătorie în străinătate oferită în aplicația ...
PartnerVet deschide prima clinică veterinare sub brand propriu, în București
PartnerVet deschide prima clinică veterinare sub brand propriu, în București
PartnerVet, companie care se prezintă drept liderul dezvoltării serviciilor veterinare din România, anunță deschiderea ...
Gemini reușește să oprească peste 99% dintre reclamele dăunătoare înainte de a fi publicate – raport Google
Gemini reușește să oprească peste 99% dintre reclamele dăunătoare înainte de a fi publicate – raport Google
Utilizarea de instrumente bazate pe Gemini a îmbunătăţit semnificativ, anul trecut, capacitatea companiei de a detecta ...