Trenuri de călători, anulate din cauza garniturii rămase înzăpezită încă de luni la Mihai Viteazu

Mai multe trenuri de călători au fost anulate, marţi, din cauza garniturii feroviare care a rămas înzăpezită încă de luni dimineaţă în dreptul localităţii constănţene Mihai Viteazu.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 16:00

Reprezentanţii CFR Călători Constanţa au anunţat că după mai mult de 30 de ore de când trenul de călători pe ruta Tulcea – Constanţa a rămas înzăpezit nu s-a reuşit scoaterea acestuia din nămeţi din cauza vântului puternic, care aduce zăpada pe calea ferată,l potrivit Mediafax.

Din acest motiv, au fost anulate şase trenuri care urmau să ajungă la Tulcea sau veneau din Tulcea către judeţul Constanţa. Astfel, este vorba de patru trenuri Regio, Medgidia-Tulcea şi retur şi de două trenuri InterRegio Bucureşti-Tulcea şi retur.

Măsura anulării acestor trenuri a fost luată pentru zilele de marţi şi miercuri.

Luni dimineaţă, trenul de călători pe ruta Tulcea – Constanţa a rămas înzăpezit în dreptul localităţii Mihai Viteazu. Cei aproximativ 20 de pasageri au fost preluaţi de către autorităţile locale, au primit ceai cald la Primăria Mihai Viteazu, apoi au fost duşi la destinaţie cu maşini ale Jandarmeriei.

Şi luni au fost anulate trei trenuri de călători care circulau pe această linie.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia relaxează standardele de calitate pentru combustibili, în încercarea de a evita penuria
Rusia relaxează standardele de calitate pentru combustibili, în încercarea de a evita penuria
Autorităţile ruse permit anumitor companii de rafinare a petrolului să producă combustibili care respectă standarde de mediu mai scăzute, în contextul în care atacurile ucrainene asupra......
Airbus a inaugurat la Toulouse a doua linie de asamblare a avioanelor A320, modelul cu cele mai mari vânzări din lume
Airbus a inaugurat la Toulouse a doua linie de asamblare a avioanelor A320, modelul cu cele mai mari vânzări din lume
Gigantul aerospaţial european Airbus a inaugurat luni, lângă Toulouse, Franţa, a doua linie de asamblare a avioanelor ...
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că revenirea prețurilor la energie după semnarea acordului de pace între SUA și Iran va mai dura
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că revenirea prețurilor la energie după semnarea acordului de pace între ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între ...
Șase clădiri monument ale fostei Fabrici de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, unde se fabricau cele mai bune țigări Carpați, vor fi reamenajate și transformate într-un centru de joacă ştiinţifică
Șase clădiri monument ale fostei Fabrici de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, unde se fabricau cele mai bune țigări Carpați, ...
Şase clădiri monument-istoric din cadrul fostei Fabrici de Ţigarete din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi restaurate ...