Premierul Grindeanu i-a cerut ministrului Transporturilor să meargă vineri în Dâmboviţa pentru discuţii despre infrastructură

Premierul Sorin Grindeanu i-a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să meargă vineri în judeţul Dâmboviţa, pentru discuţii despre infrastructura din zonă.
Economica.net - mie, 05 apr. 2017, 14:03
Premierul Grindeanu i-a cerut ministrului Transporturilor să meargă vineri în Dâmboviţa pentru discuţii despre infrastructură

‘Vineri, vreau să mergeţi la Dâmboviţa, pentru discuţii pe infrastructură, pe ceea ce înseamnă cele două drumuri DN7 şi 71 şi să discutaţi cu oamenii de acolo, să vedeţi situaţia în teren, astfel încât tot ceea ce ne angajăm să se şi poată realiza. Pentru că pe infrastructură, în toţi anii ăştia de după Revoluţie, mai mult s-a vorbit, s-a promis decât s-a făcut. Eu v-aş ruga frumos să schimbaţi ritmul’, i-a transmis Sorin Grindeanu lui Răzvan Cuc, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.

Totodată, şeful Executivului i-a cerut ministrului Transporturilor să urmărească ‘foarte atent’ proiectul de hotărâre de Guvern prin care faleza oraşului Tulcea va fi trecută în administrarea autorităţilor locale.

‘Dacă săptămâna viitoare se îndeplinesc toate procedurile, e foarte bine înainte de Paşti să dăm această hotărâre’, a spus Grindeanu.

La rândul său, ministrul Transporturilor a declarat că acest proiect de HG se află pe circuitul extern de avizare. ‘Mai trebuie avizat proiectul de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei’, a precizat Răzvan Cuc.

Pe de altă parte, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, prim-ministrul Grindeanu i s-a adresat ministrului Finanţelor Publice, Viorel Ştefan.

‘Înţeleg domnule ministru al Finanţelor că avem câteva date, care nu sunt oficiale, sunt preliminare pe primul trimestru. N-o să intru în amănunte, nefiind oficiale, dar (…) vă văd zâmbitor, ceea ce e un semn bun şi care confirmă predicţiile noastre şi ale Comisiei Naţionale de Prognoză. Sigur, vom detalia în momentul în care toate numerele, cifrele, indicatorii vor deveni oficiali’, a afirmat Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...