Thyssenkrupp anunţă noi reduceri de costuri, estimate la 500 mil. euro. Două fabrici din Germania vor fi închise

Grupul industrial german ThyssenKrupp AG intenţionează să-şi reducă costurile cu 500 de milioane de euro, în următorii trei ani, la divizia de oţel, care ar putea fuziona cu operaţiunile europene ale gigantului indian Tata Steel, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 10 apr. 2017, 07:08
Thyssenkrupp anunţă noi reduceri de costuri, estimate la 500 mil. euro. Două fabrici din Germania vor fi închise

Thyssenkrupp este al treilea mare producător de oţel din Europa, după ArcelorMittal şi Tata Steel.

Guenter Back, şeful consiliului angajaţilor de la divizia de oţel a Thyssenkrupp, a declarat pentru Reuters că închiderea imediată a celor două facilităţi de producţie din oraşele germane Bochum şi Duisburg va duce la concedierea a 350 de angajaţi.

Reprezentanţii sindicatelor au anunţat că se opun unor noi măsuri de restructurare până când nu vor exista clarificări în privinţa posibilei fuziuni cu Tata Steel Europe. Negocierile pe acest subiect au început în iulie.

Deoarece piaţa europeană a oţelului este afectată de supracapacitatea de producţie şi cererea redusă, subsidiara din Europa a ThyssenKrupp şi-a redus deja costurile cu peste 600 de milioane de euro în cadrul programului de restructurare care s-a încheiat în 2016.

Ultima rundă de reducere a costurilor va include îmbunătăţirea eficienţei costurilor în privinţa personalului, operaţiunilor de mentenanţă şi reparaţii, logistică, vânzări şi administraţie, se arată în comunicatul companiei germane.

Directorul general Heinrich Hiesinger a declarat că restructurarea reprezintă singura modalitate de a păstra firma competitivă.

Thyssenkrupp intenţionează să închidă unele facilităţi de producţie de la laminoarele de tablă groasă, dar încă nu se ştie câte locuri de muncă vor fi afectate.

Recent, Ternium SA a acceptat să achiziţioneze integral uzina deţinută de ThyssenKrupp în Brazilia – CSA Cia Siderúrgica do Atlantico SA – pentru 1,26 miliarde de euro (1,33 miliarde de dolari), încheind astfel cinci ani de eforturi eşuate ale companiei germane de a se retrage din cea mai mare economie din America Latină.

ThyssenKrupp AG, cel mai mare producător de oţel din Germania, a anunţat că Ternium îşi va asuma datoria CSA de aproximativ 300 de milioane de euro pe care o are la Banca Braziliană de Dezvoltare (BNDES).

ThyssenKrupp a vândut CSA la un preţ mult mai scăzut decât se aşteptau analiştii, care estimau aproximativ trei miliarde de dolari. CSA, cel mai mare proiect străin de investiţie din Brazilia, este operaţională din 2010 şi avea un cost estimat de aproximativ zece miliarde de dolari.

ThyssenKrupp îşi extinde diviziile de ascensoare, bunuri şi componente industriale datorită preţului scăzut al oţelului.

Grupul ThyssenKrupp este prezent şi în România prin toate cele cinci divizii ale sale, respectiv metalurgie, auto, ascensoare, bunuri industriale şi servicii.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski afirmă că Ucraina va întări securitatea reţelei feroviare după o serie de atacuri din Rusia
Zelenski afirmă că Ucraina va întări securitatea reţelei feroviare după o serie de atacuri din Rusia
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis marţi întărirea securităţii reţelei feroviare a ţării, în urma unei serii de atacuri ruseşti, relatează miercuri dpa....
Transportul feroviar de marfă în UE a scăzut cu 1,8% în 2025 – Eurostat
Transportul feroviar de marfă în UE a scăzut cu 1,8% în 2025 – Eurostat
Performanţa transportului feroviar de marfă în Uniunea Europeană a scăzut cu 1,8% anul trecut, de la 375,1 miliarde ...
Renault şi Geely investesc 319 milioane de euro în Brazilia, cea mai mare piaţă din America Latină
Renault şi Geely investesc 319 milioane de euro în Brazilia, cea mai mare piaţă din America Latină
Producătorii auto Renault şi Geely au anunţat marţi că vor realiza o nouă investiţie, în valoare de 319 milioane ...
SUA vor să-şi etaleze puterea şi să facă uitat războiul din Iran, la reuniunea G20 pe energie
SUA vor să-şi etaleze puterea şi să facă uitat războiul din Iran, la reuniunea G20 pe energie
La reuniunea miniştrilor Energiei din G20, pe care o organizează la Houston (Texas), Statele Unite insistă cu mesajul ...