Vicepreşedinte Sanitas: Medicul va fi avantajat de Legea salarizării, în sensul că îl pune unde îi e locul, alături de magistrat

Medicii constituie categoria avantajată de proiectul Legii salarizării unitare, aceştia fiind plasaţi 'acolo unde le e locul', adică lângă magistraţi, a declarat marţi, pentru AGERPRES, prim vicepreşedintele Federaţiei Sindicale Sanitas, Iulian Pope.
Economica.net - mar, 11 apr. 2017, 15:05
Vicepreşedinte Sanitas: Medicul va fi avantajat de Legea salarizării, în sensul că îl pune unde îi e locul, alături de magistrat

‘E clar că medicul va fi dintre personalul avantajat de această lege, avantajat în sensul că îl pune unde îi e locul, alături de magistraţi, aşa cum am convenit şi am cerut. În ultimii ani tot am cerut lucrul asta. Şi infirmiera e bine. Aici, dacă vorbim şi despre asistentul medical cu studii superioare, cred că ar merita un pic mai sus. Şi despre psiholog, biolog, biochimist’, a spus Pope.

Cu toate acestea, susţine liderul sindical, în Sănătate nu s-au acordat anumite sporuri. 

‘Pe de altă parte, acolo unde (proiectul de lege – n. r.) vorbeşte despre sporurile care se vor acorda pe locuri de muncă în Sănătate din păcate nu s-a făcut adaptarea la realităţile de astăzi pe care o aşteptam şi pe care am discutat-o la Ministerul Sănătăţii, dar sperăm să putem să mai facem măcar mici modificări. Asta e când pui pe toată lumea la un loc, aşa se întâmplă! Cred că, dacă o mai analizăm pe ici, pe colo, prin câteva locuri, noi de la Sănătate putem spune că suntem mulţumiţi, dacă reuşim să facem câteva schimbări. Mă bucur pentru două lucruri: că avem draftul şi că vom avea o Lege a salarizării. Sper ca Guvernul, Parlamentul, majoritatea parlamentară să nu se răzgândească şi să adopte o Lege a salarizării anul acesta’, a precizat acesta. 

În acest context, Iulian Pope a subliniat că nu se aştepta la o lege perfectă, dar s-a declarat mulţumit că va exista o Lege a salarizării unitare în sectorul bugetar.

‘În primul rând, trebuie să începem cu discuţia că este absolut necesar, este imperios necesar să avem o Lege a salarizării unitare, pentru că nu avem de prea multă vreme şi de aia e şi haos în sistem. Eu, personal, nu mă aşteptam la o lege perfectă. Ea nu e perfectă, sunt şi părţi bune, sunt şi părţi care sunt uşor neclare. (…) Dar, repet, ideea de bază este că în sfârşit avem un draft. Este imperios necesar să avem o Lege a salarizării şi, plecând de aici, cred că putem construi. Sunt şi lucruri foarte bune în această lege, foarte bune, dar eu nu mă aşteptam la o lege perfectă şi nici n-are cum să fie; vor fi întotdeauna categorii care vor spune că ‘eu meritam mai mult”’, a arătat el. 

Astfel, viceliderul Sanitas a adăugat că, în interiorul grilelor, sunt lucruri care pot fi corectate la comisiile de specialitate din Parlament, când se va discuta proiectul de lege. 

‘Chiar dacă am participat la toate întâlnirile de pe Sănătate de până acum, pe capete, ca să vă dau exemplu, doctorii şi personalul auxiliar au salarii decente, bune. În interiorul grilelor cred că mai sunt lucruri care pot fi corectate, sperăm să avem ocazia prin comisiile de specialitate din Parlament. Va trebui să clarificăm şi nişte lucruri de nuanţă, dacă vreţi, clarificări care sunt impuse de lege de la sindicatele reprezentative la nivel de unitate, la nivel de sector. Legea e ambiguă acolo şi nu clarifică la premieri sau la sporurile care rămân în Sănătate, formulările sunt neclare şi va trebui să le clarificăm, dar nu îmi fac probleme, cu siguranţă vom reuşi. Şi, sincer să fiu, pe ierarhia pe orizontală nu m-am lămurit încă – încă mai studiez, am avut şi alte lucruri de făcut – dar pe ierarhia pe orizontală în cadrul sectorului bugetar va trebui să îmi fac o părere (…)’, a afirmat acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de ultimă oră de la Guvern despre situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu – război Iran
Anunţ de ultimă oră de la Guvern despre situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu – război Iran
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) nu are nicio informaţie privind cetăţeni români care să fie răniţi în contextul evenimentelor din Orientul Mijlociu, a declarat, luni, ministrul Afacerilor......
„Tsunami economic” – Cum se schimbă viaţa din Europa după şocul provocat de conflictul din Iran (analiză Reuters)
„Tsunami economic” – Cum se schimbă viaţa din Europa după şocul provocat de conflictul din Iran (analiză ...
Criză în Europa - Atacul militar americano-israelian asupra Iranului ameninţă să crească inflaţia şi să afecteze ...
Care este salariul mediu net în Bucureşti şi câţi angajaţi are Capitala – date oficiale
Care este salariul mediu net în Bucureşti şi câţi angajaţi are Capitala – date oficiale
Numărul salariaţilor din Capitală a ajuns, la finele lunii decembrie 2025, la 1.109.227 persoane, în scădere cu 3.817 ...
Distrigaz Sud Rețele, rețeaua de gaze a grupului ENGIE, are un nou director general
Distrigaz Sud Rețele, rețeaua de gaze a grupului ENGIE, are un nou director general
Începând cu 2 martie 2026, Laurent Hubert preia funcția de Director General al Distrigaz Sud Rețele, arată compania ...