Carmen Dan: Am cerut o evaluare a situaţiei administrative a fiecărui punct de trecere a frontierei

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Carmen Dan, a cerut, vineri, în timpul unei vizite la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, în judeţul Arad, o evaluare a situaţiei administrative a fiecărui punct de trecere a frontierei, deoarece ”sunt mai multe autorităţi care operează” în acestea şi trebuie stabilit ”concret cine administrează punctul de trecere al frontierei şi cine îl utilizează, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 14 apr. 2017, 17:55
Carmen Dan: Am cerut o evaluare a situaţiei administrative a fiecărui punct de trecere a frontierei

În timpul vizitei efectuate, vineri, la Nădlac II, Carmen Dan a avut întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cu cei din conducerea structurilor MAI din zonă ”în vederea abordării, în formulă integrată, a tuturor aspectelor cu care se confruntă aceştia în plan local”, aceasta cerându-le prefecţilor să se implice la nivel local pentru a eficientiza colaborarea între toate instituţiile şi autorităţile implicate în efectuarea controlului la frontieră, potrivit unui comunicat transmis de MAI, citat de News.ro.

Pe termen mediu, MAI va face o evaluare din perspectiva infrastructurii existente în fiecare punct de trecere a frontierei ”deoarece majoritatea au fost configurate cu mult timp în urmă în funcţie de valorile de trafic şi de situaţia operativă de la momentul respectiv”, conform sursei citate. 

De asemenea, tot ca măsură pe termen mediu, Carmen Dan a cerut o analiză, din perspectiva regimului administrativ al punctelor de trecere a frontierei.

”Am constatat că există o oarecare situaţie care ar trebui analizată în ceea ce priveşte administrarea punctelor de trecere a frontierei pentru că sunt mai multe autorităţi care operează în punctele de trecere a frontierei şi aici mă refer la autorităţi care exercită control vamal cum sunt ANAF, Antifraudă, Direcţia Sanitar-Veterinară, Direcţia Fitosanitară, Direcţia Generală a Vămilor, cei de la CNAIR. Ne interesează să facem această evaluare şi să stabilim concret cine administrează punctul de trecere al frontierei şi cine îl utilizează”, a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan.

Ministrul a precizat că analiza va fi prezentată într-o perioadă următoare Guvernului, ”pentru a dispune măsuri în consecinţă”.

În cursul zilei de vineri, media timpilor de aşteptare în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II a fost de mai puţin de 15 minute, pe sensul de intrare în ţară, activitatea de control a documentelor desfăşurându-se la capacitate maximă, fiind utilizate toate arterele de control, respectiv zece benzi pe intrare şi 10 pe ieşirea din ţară, se arată în comunicatul MAI.

Joi, ministrul Carmen Dan a mers la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu – Ruse.

Te-ar mai putea interesa și
Staţiuni din sudul litoralului, fără electricitate din cauza unor avarii la reţea. Consum mare, peste puterea contractată de unele hoteluri
Staţiuni din sudul litoralului, fără electricitate din cauza unor avarii la reţea. Consum mare, peste puterea contractată ...
Mai multe staţiuni din sudul litoralului au rămas fără curent electric începând de sâmbătă, echipele de intervenţie ale distribuitorului de electricitate remediind avariile în mod gradual,......
12.000 de hectare arse într-un incendiu la 100 km de Madrid
12.000 de hectare arse într-un incendiu la 100 km de Madrid
Un incendiu de vegetaţie izbucnit joi la circa 100 de kilometri nord de Madrid s-a intensificat, mistuind peste 12.000 de ...
Daniel Zamfir: Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, s-a pus pe demolat terase în plin sezon estival
Daniel Zamfir: Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, s-a pus pe demolat terase în plin sezon estival
Liderul senatorilor PSD, Daniel Cătălin Zamfir, a criticat acţiunile de demolare a unor terase de pe litoral desfăşurate ...
Ce se mai întâmplă cu proiectului Spitalului Sectorului 6, după ce a fost anulată licitația
Ce se mai întâmplă cu proiectului Spitalului Sectorului 6, după ce a fost anulată licitația
Primăria Sectorului 6 transmite duminică detalii despre proiectul spitalului ce urma să fie construit pe teritoriul său, ...