Ponta: Am fost ajutat de BNR, SRI, SIE, altfel nu puteam să guvernez bine

Fostul premier Victor Ponta a declarat luni seară că a fost 'ajutat' de SRI, SIE, BNR şi Curtea de Conturi, în sensul că a fost 'protejat' pentru a 'guverna bine'.
Economica.net - mar, 25 apr. 2017, 05:39
Ponta: Am fost ajutat de BNR, SRI, SIE, altfel nu puteam să guvernez bine

Ponta a spus că a fost de mai multe ori în concedii cu fostul şef al SRI George Maior, cu care a fost în relaţii ‘apropiate’.

‘Nu mai suntem atât de apropiaţi, pentru că stăm pe alte continente, dar nu mă veţi auzi spunând eu ceva de rău vreodată de domnul Maior. M-a ajutat, nu doar George Maior ca persoană, m-au ajutat, repet, de la BNR, SRI, SIE, m-au ajutat, altfel nu putem să guvernez bine . (…) Pe mine, instituţiile statului, cât am fost prim-ministru, vorbesc de SRI, SIE, BNR, Curte de Conturi, m-au ajutat în sensul în care nu să fac ceva rău sau ilegal, ci să guvernez bine. Eu le-am cerut să mă protejeze. Adică, spune-mi dacă vrea să mă caute cineva care are probleme, dacă vreau să numesc pe cineva în funcţie care are probleme, da, spuneţi-mi ca să nu greşesc, (…) când eşti prim-ministru, se întâmplă’, a susţinut Victor Ponta la B1 Tv.

El a explicat faptul că ajutorul venit de la instituţiile enumerate anterior a însemnat protejarea faţă de eventuale erori.

‘Cum i-am zis lui Sorin Grindeanu: ‘domn’e, n-ai voie să te duci la restaurant (…) că după aia te fotografiază (…)’. În sensul ăsta trebuie să fii protejat, să nu greşeşti, să nu faci lucruri pe care nu le ştii, să nu te întâlneşti cu nu ştiu ce persoană dubioasă, să te provoace cineva, dar din punctul ăsta de vedere, e normal, dacă vrei să ai performanţă’, a adăugat Ponta.

Parlamentarul social-democrat a menţionat că nu va spune ce a vorbit la întâlnirile şi discuţiile private cu persoane din conducerea SRI, SIE, BNR, decât în situaţia în care ar fi obligat de ‘mărturii mincinoase’.

Ponta a arătat că participa la asemenea întâlniri pentru a avea o ‘guvernare bună’.

‘Au fost lucruri pe care le-am ştiut şi lucruri pe care nu le-am ştiut. (…) Eu am încercat ca prim-ministru să fiu un prim-ministru eficient (…). Mi-aş fi dorit să se spună la finalul mandatului meu că guvernarea a fost o guvernare bună’, a mai declarat Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful CEC Bank: Inflaţia ar putea să se tempereze până la sfârşitul anului, dacă va exista continuitate a politicilor de consolidare fiscală
Şeful CEC Bank: Inflaţia ar putea să se tempereze până la sfârşitul anului, dacă va exista continuitate a politicilor ...
Inflaţia ar putea să se tempereze până la sfârşitul anului, dacă va exista continuitate a politicilor de consolidare fiscală, indiferent de coloratura politică sau strategia de abordare, o......
FOTO Piscina complet suspendată, în premieră în România: Elementul spectaculos dintr-un proiect cu apartamente din Timișoara
FOTO Piscina complet suspendată, în premieră în România: Elementul spectaculos dintr-un proiect cu apartamente din Timișoara
Wallberg, dezvoltatorul arădean recunoscut pentru proiectele sale din Arad, Brașov și Timișoara, anunță lansarea The ...
Primarul Ciucu va fi mandatat să coordoneze preluarea ELCEN de către Primăria Municipiului Bucureşti
Primarul Ciucu va fi mandatat să coordoneze preluarea ELCEN de către Primăria Municipiului Bucureşti
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate joi un proiect în baza căruia primarul general va fi mandatat să coordoneze ...
SUA pregăteşte o manevră surpriză pentru Rusia, în Europa. Ce plan are cu mai multe ţări din UE
SUA pregăteşte o manevră surpriză pentru Rusia, în Europa. Ce plan are cu mai multe ţări din UE
SUA ar putea desfăşura arme nucleare în mai multe state europene, membre NATO. Americanii analizează această posibilitate ...