Cele mai bogate state din zona euro au beneficiat de 90% din banii injectaţi de BCE

Aproximativ 90% din banii injectaţi de Banca Centrală Europeană pentru sprijinirea economiei zonei euro au ajuns la cele mai bogate cinci state ale blocului comunitar, arată un studiu BCE publicat marţi, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 02 mai 2017, 13:28
Cele mai bogate state din zona euro au beneficiat de 90% din banii injectaţi de BCE

Documentul citează ‘aversiunea faţă de risc’ drept unul din motivele pentru care banii nu au plecat din Germania, Franţa, Olanda, Luxemburg şi Finlanda către restul statelor din zona euro, unde unele bănci sunt încă dependente de finanţarea BCE.

Aceasta înseamnă că băncile din statele bogate în numerar ezită încă să acorde împrumuturi în alte state, la aproape ani după criza financiară şi în pofida eforturilor BCE de a menţine unită zona euro şi de a stimula creşterea economiei.

‘Se pare că, în urma crizei financiare, o creştere generală a aversiunii faţă de risc şi limite interne de risc mai conservatoare în rândul băncilor încă ar putea reprezenta factorii care limitează fluxul de lichidităţi transfrontalier şi redistribuirea lichidităţilor în zona euro’, se arată în raport.

Din 2015, Banca Centrală Europeană a creat lichiditate în exces în valoare de aproximativ 1.500 de miliarde de euro, prin achiziţii agresive de obligaţiuni şi credite ieftine pe termen lung acordate băncilor, în cadrul măsurilor neconvenţionale de politică monetară (QE).

Dar faptul că banii s-au acumulat mai degrabă în cele mai bogate state din zona euro decât acolo unde era mai multă nevoie de ei arată că eforturile BCE nu au fost încununate de succes şi obiectivul UE de creare a unei uniuni bancare este departe de a fi atins.

Săptămâna trecută, Consiliul guvernatorilor BCE şi-a reafirmat decizia de a continua să achiziţioneze lunar obligaţiuni în valoare de 60 de miliarde de euro. În plus, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...