Cameră: Managerii de spitale pot fi membri de partid. Nu pot să ocupe funcţii de conducere în partide

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 79/2016 referitoare la reforma în domeniul sănătăţii, introducând mai multe amendamente potrivit cărora nu vor putea fi manageri de spitale cei care ocupă funcţii de conducere în partidele politice, în schimb, aceştia pot fi membri de partid.
Economica.net - mar, 23 mai 2017, 10:48
Cameră: Managerii de spitale pot fi membri de partid. Nu pot să ocupe funcţii de conducere în partide

OUG 79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, a fost adoptată cu amendamente de deputaţi, cu 176 voturi pentru, 93 împotrivă şi 5 abţineri, după ce, anterior, Senatul a respins-o.

Potrivit celor adoptate, nu va putea fi manager de spital cel care ocupă funcţii de conducere în partidele politice. În textul iniţial al ordonanţei, un manager de spital nu putea să fie membru în organele de conducere ale partidelor politice.

Preşedintele Comisiei pentru sănătate, Florin Buicu, a explicat că acest text era neconstituţional, pentru că unul dintre organismele de conducere ale partidului era Adunarea Generală a membrilor, iar în Constituţie este prevăzut dreptul oricărei persoane de a face politică, de a fi membru de partid.

În schimb, reprezentanţii USR şi PNL, Rareş Tudor Pop şi Pavel Popescu, au apreciat că prin acest amendament se politizează funcţiile de conducere ale spitalelor.

Textul adoptat mai prevede că managerul general trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior şi să îndeplinească una dintre următoarele condiţii: să fie absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii; să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată; să fie medic în specialitatea sănătate publică şi management.

Până la ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere care fac parte din comitetul director, conducerea interimară a serviciilor de ambulanţă judeţene şi a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov se numeşte prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Alte amendamente adoptate prevăd că Ministerul Sănătăţii va stabili procedura de organizare a concursurilor de ocupare a acestor posturi, iar autorităţile locale vor aproba criteriile.

Astfel, în cazul spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, condiţiile specifice de participare la concursul de ocupare a funcţiei de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu medical se aprobă, la propunerea comitetului director, prin act administrativ al primarului unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, după caz, cu avizul direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti.

În cazul spitalelor clinice, procedura de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de director medical, director cercetare, şef de secţie medical, şef compartiment medical, şef de laborator medical, şef birou medical şi şef de serviciu medical, inclusiv condiţiile de participare la concurs se stabilesc de senatul instituţiei de învăţământ medical superior public în cauză, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii sau autoritatea publică locală, după caz.

Alte prevederi aprobate de deputaţi se referă la faptul că ‘medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale, mijloacele de transport specializat şi altele asemenea, achiziţionate centralizat de Ministerul Sănătăţii, pot fi transmise, fără plată, către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi către alţi beneficiari, stabiliţi de Ministerul Sănătăţii, repartiţia acestora realizându-se prin ordin al ministrului sănătăţii’.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui act normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...