Maşinile vor primi certificat ITP dacă au defecţiuni minore. La defecţiuni majore sau periculoase, inspecţie în maxim 30 de zile

Executivul a aprobat, joi în şedinţă, un proiect de lege care modifică şi completează cadrul general de funcţionare a sistemului de Inspecţie Tehnică Periodică (ITP), astfel că autovehiculele vor primi certificat ITP dacă au defecţiuni minore, iar dacă sunt constatate defecţiuni majore sau periculoase vor face o nouă inspecţie în maxim 30 de zile de la constatare, scrie News.ro.
Economica.net - J, 25 mai 2017, 15:34
Maşinile vor primi certificat ITP dacă au defecţiuni minore. La defecţiuni majore sau periculoase, inspecţie în maxim 30 de zile

Au fost adoptate o serie de modificări şi completări ale cadrului general de organizare şi funcţionare ale sistemului de Inspecţie Tehnică Periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România. Este vorba despre o adaptare a acestor regulamente la o serie de directive europene. O noutate care este introdusă se referă la clasificarea defecţiunilor constatate cu prilejul Inspecţiei Tehnice Periodice, defecţiuni care vor fi încadrate în funcţie de grade de risc asupra siguranţei rutiere, dar şi de impactul asupra mediului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu.

Potrivit proiectului de lege, sunt trei grade a defecţiunilor constatate cu prilejul Inspecţiei Tehnice Periodice a vehiculului, în funcţie de nivelul de risc asupra siguranţei rutiere şi de impactul asupra mediului – deficienţe minore, deficienţe majore şi deficienţe periculoase, scrie News.ro.

”Deficienţele periculoase constituie un risc direct şi imediat la adresa siguranţei rutiere sau care au un impact direct asupra mediului. Autovehiculul care trece prin Inspecţia Tehnică va primi la final un certificat ITP conţinând elementele standard aferente codurilor armonizate în cadrul UE, iar dacă vehiculul nu trece această inspecţie, dacă se constată deficienţe majore sau periculoase, va fi necesară o nouă inspecţie în cel mult 30 de zile de la inspecţia iniţială”, a explicat Alina Petrescu.

Ea a mai spus că cerinţele specifice pentru funcţionarea sistemului ITP, precum şi metodologia de efectuare a inspecţiei tehnice periodice se stabilesc prin ordin al ministrului Transporturilor.

”De asemenea, Regia Autonomă Registrul Auto Român este desemnată ca autoritate competentă şi responsabilă de administrare al sistemului naţional de inspecţii tehnice periodice şi ca organism de supraveghere a spaţiilor de inspecţie tehnică”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Te-ar mai putea interesa și
România preia preşedinţia anuală rotativă a Consiliului de Administraţie al CEF. Este reprezentată de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu
România preia preşedinţia anuală rotativă a Consiliului de Administraţie al CEF. Este reprezentată de guvernatorul ...
România a preluat preşedinţia anuală rotativă a Consiliului de Administraţie al Center of Excellence in Finance (CEF), reprezentată de guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu,......
Pasiunea politică nu ține loc de viziune economică. Inovația este singurul model de creștere economică valid
Pasiunea politică nu ține loc de viziune economică. Inovația este singurul model de creștere economică valid
Polonia, locul 41, mai sus cu 11 locuri. Romȃnia, locul 61, în cădere cu 12 locuri. Într-un singur an, în raportul World ...
Trump insistă că Iranul ar fi acceptat inspecţiile nucleare
Trump insistă că Iranul ar fi acceptat inspecţiile nucleare
Preşedintele american Donald Trump a insistat marţi că Iranul a acceptat inspecţii pe termen lung la instalaţiile sale ...
Românii de la ENEVO construiesc un nou portofoliu de 150 MW de solar, eolian și baterii în România, urmează Italia și UK. Acord semnat cu GreenArch Energy
Românii de la ENEVO construiesc un nou portofoliu de 150 MW de solar, eolian și baterii în România, urmează Italia și ...
ENEVO Group și GreenArch Energy au semnat un acord pentru construcția unui portofoliu de proiecte de energie regenerabilă ...