Ministrul Tineretului şi Sportului doreşte un program de reabilitare a taberelor

Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a declarat, sâmbătă, la Sulina, la o întâlnire din cadrul Programului de tabere ''ARC'', dedicat copiilor români din străinătate, că este necesar un program de reabilitare a taberelor din ţara noastră.
Economica.net - S, 15 iul. 2017, 16:55
Ministrul Tineretului şi Sportului doreşte un program de reabilitare a taberelor

El a precizat pentru AGERPRES că multe tabere din România au un statut incert, iar această situaţie trebuie rezolvată.

”Avem tabere unde nu s-a investit, dar avem şi foarte multe tabere unde nu ştim situaţia clară din punct de vedere juridic. Noi avem poate tabăra, imobilul, iar primăria are terenul şi, automat, trebuie în primul rând să clarificăm situaţia legislativă, după care putem investi. Sunt şi pe principiul să le dăm autorităţilor locale, dar cu condiţia ca acestea să facă investiţii şi să păstreze destinaţia”, a afirmat Marius Dunca.

Ministrul a susţinut că există o serie de tabere predate autorităţilor locale, însă acestea nu au făcut investiţii.

El a subliniat că a purtat discuţii cu conducerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, pentru ca Programul ”ARC” să fie extins în mai multe tabere din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Constructorii chinezi de automobile aleargă prin toată Europa ca să cumpere fabrici, înainte de intrarea în vigoare a normelor UE privind conținutul local
Constructorii chinezi de automobile aleargă prin toată Europa ca să cumpere fabrici, înainte de intrarea în vigoare ...
Într-un moment în care constructorii chinezi de automobile bat Europa în căutarea de posibile facilităţi de producţie, înainte de intrarea în vigoare a normelor UE privind conţinutul local,......
PPC alocă 123,5 milioane de lei pentru modernizarea și mărirea capacității unei stații de transformare din vestul țării
PPC alocă 123,5 milioane de lei pentru modernizarea și mărirea capacității unei stații de transformare din vestul țării
Compania Rețele Electrice România, operatorul de distribuție de energie electrică, parte a grupului PPC în România, ...
Fed majorează ratele dobânzilor pe fondul inflației alimentate de tarifele vamale, șocul energetic și investițiile în AI
Fed majorează ratele dobânzilor pe fondul inflației alimentate de tarifele vamale, șocul energetic și investițiile în AI
Rezerva Federală a SUA a majorat miercuri seara ratele dobânzilor cu 0,25%. Este prima majorare din iunie 2023 încoace. ...
Tranzacție gigant în imobiliare: NEPI Rockcastle iese din Lituania și vinde un mall pentru 200 de milioane de euro
Tranzacție gigant în imobiliare: NEPI Rockcastle iese din Lituania și vinde un mall pentru 200 de milioane de euro
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, vinde mallul Ozas din Vilnius, Lituania, pentru 200 de ...