Politica monetară a BCE nu poate opri aprecierea obligaţiunilor est europene – Bloomberg

Nici măcar Mario Draghi nu poate opri revenirea în acest an a pieţelor de obligaţiuni din Europa de Est, consideră analiştii intervievaţi de Bloomberg.
Economica.net - lun, 17 iul. 2017, 06:42
Politica monetară a BCE nu poate opri aprecierea obligaţiunilor est europene - Bloomberg

Obligaţiunile în monedă locală emise de Polonia şi Ungaria s-au apreciat luna aceasta pe fondul îngrijorărilor că Banca Centrală Europeană este pe punctul de a-şi reduce stimulentele. Această apreciere vine după ce, în al doilea trimestru al acestui an, obligaţiunile din Europa de Est au generat un randament de 6,7%, cel mai bun randament de pe pieţele emergente.

Îmbunătăţirea datelor economice şi randamentele, în medie de patru ori mai mari decât cele oferite de obligaţiunile germane, îi determină pe investitori să revină în regiunea Europei de Est, la un an după ce unii dintre cei mai mari investitori mondiali în obligaţiuni au plecat să caute randamente mai mari în altă parte.

‘Europa de Est este regiunea care ne place, pentru că fundamentele se îmbunătăţesc. În acelaşi timp, dobânzile îţi oferă în continuare randamente pe măsură ce situaţia din Europa începe să se normalizeze’, a declarat, săptămâna trecută, Sergio Trigo Paz, director pentru obligaţiuni emergente la BlackRock.

Randamentele pentru obligaţiunile germane au urcat la 0,6%, cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni, după data de 28 iunie, când Mario Draghi a declarat că evoluţia economiei din zona euro creează spaţiul necesar pentru diminuarea achiziţiilor de obligaţiuni ale BCE. Această creştere a redus decalajul dintre obligaţiunile germane şi cele ungare la cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi a coborât primele pe care investitorii le cer pentru a achiziţiona obligaţiuni poloneze în locul celor germane la cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni

Economiile est-europene au crescut cu 2,85% în primul trimestru, cel mai rapid avans din ultimii trei ani, în timp ce rata şomajului a coborât anul trecut la cel mai scăzut nivel de după 1999. În pofida creşterii salariilor, inflaţia ar urma să rămână sub ţintele băncilor centrale, ceea ce va da factorilor de decizie mai mult timp pentru a ţine dobânzile la minime istorice.

În acelaşi timp, aprecierea euro este o veste bună pentru monedele din regiune, care, probabil, vor continua să se întărească în raport cu dolarul american, este de părere Naveen Kunam, manager de portofoliu la Allianz Global Investors.

Zlotul polonez, coroana cehă şi forintul ungar s-au apreciat cu peste 10% în raport cu dolarul în acest an.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Comisia Europeană despre România în raportul anual privind statul de drept în UE
Ce spune Comisia Europeană despre România în raportul anual privind statul de drept în UE
Comisia Europeană a publicat vineri cel de-al şaptelea Raport anual privind statul de drept, document care analizează evoluţiile din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi, în......
Şefa româncă de la Comisia Europeană spune că Europa se poate decarboniza fără să-şi închidă fabricile – Declaraţiile Roxanei Mânzatu despre revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS)
Şefa româncă de la Comisia Europeană spune că Europa se poate decarboniza fără să-şi închidă fabricile – ...
Colegiul Comisarilor a adoptat, vineri, revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) ...
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă vineri imagini noi cu șantierul podului peste Prut de ...
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc agresiv
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc ...
După Rompetrol, Lukoil, MOL și SOCAR au crescut și ele prețul motorinei azi – prețurile au rămas pe loc doar la Petrom ...