Italia a amânat aprobarea unei legi, prin care sute de mii de copii ai imigranţilor ar putea primi automat cetăţenie

Premierul Italiei, Paolo Gentiloni, a declarat luni după-amiază că nu există condiţiile potrivite pentru a aproba o lege, care ar urma să dea automat cetăţenie italiană copiilor imigranţilor din Peninsulă, transmite BBC, preluat de News.ro.
Economica.net - lun, 17 iul. 2017, 13:29
Italia a amânat aprobarea unei legi, prin care sute de mii de copii ai imigranţilor ar putea primi automat cetăţenie

Prin această lege, 800.000 de persoane ar fi primit automat cetăţenie italiană. Însă, proiectul legislativ a fost amânat după ce a avut nevoie de ani pentru a ajunge pe masa Senatului, potrivit News.ro.

Dreapta a lăudat decizia premierului, dar grupurile pentru protecţia migranţilor s-au arătat dezamăgite. Gentiloni a minimalizat importanţa amânării legii, susţinând că a rămas fără timp şi va readuce în discuţie această lege în sesiunea din toamnă a Parlamentului.

Acesta a atras atenţia asupra problemelor generate de termenele limită din calendarul senatorilor, dar a susţinut că principala problemă este reprezentată de lipsa sprijinului politic pentru această lege în mijlocul crizei migranţilor din Italia.

Peste 88.000 de migranţi au fost salvaţi de la începutul acestui an în timp ce încercau să traverseze Marea Mediterană şi au debarcat în porturile Italiei, potrivit Naţiunilor Unite.

De asemenea, alţi 2.160 de migranţi s-au înecat de la începutul anului în timp ce încercau să traverseze periculoasa rută Libia-Italia.

Guvernanţii italieni insistă asupra extinderii programului de relocare a refugiaţilor, care este limitat la azilanţi din Eritreea şi Siria. În ultimii doi ani, doar 5.001 solicitanţi de azil au fost relocaţi în 18 ţări europene din Italia. Asta înseamnă 14% din ţinta de 34.953 de migranţi fixată de către Bruxelles.

Mulţi migranţi au ajuns pe insula Sicilia, iar primarii locali au protestat în weekend după ce un prefect a decis să cazeze 50 de migranţi într-un hotel din Sinagra.

Multe ţări europene au decis deja să acorde automat cetăţenie pentru copii migranţilor, care s-au născut pe teritoriul naţional, deşi condiţiile acordării cetăţeniei sunt extrem de variate în UE.

Coaliţia italiană vrea să acorde cetăţenie pentru copii imigranţilor care s-au născut sau au ajuns înainte de a împlini vârsta de 12 ani în Italia.

Totuşi, aceştia trebuie să petreacă cinci ani în sistemul educaţional din Peninsulă.

Deşi este dificil pentru imigranţi să obţină cetăţenie atunci când nu au niciun părinte italian, 201.501 de persoane au primit cetăţenie italiană doar în 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Fitch menține ratingurile Transgaz și Electrica
Fitch menține ratingurile Transgaz și Electrica
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că în dată de 02.03.2026, ca urmare a actualizării......
BEI va consilia BID pentru investițiile în modernizarea și extinderea rețelelor de apă din România
BEI va consilia BID pentru investițiile în modernizarea și extinderea rețelelor de apă din România
Banca Europeană de Investiții (BEI) anunță că va oferi consultanță Băncii de Investiții și Dezvoltare din România ...
MAE anunță că un zbor de repatriere a românilor aflați în Emiratele Arabe Unite cu Fly Dubai este programat pentru acestă noapte
MAE anunță că un zbor de repatriere a românilor aflați în Emiratele Arabe Unite cu Fly Dubai este programat pentru ...
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat astăzi că transportatorul aerian Fly Dubai a informat Ambasada României la Abu ...
City Grill raportează o cifră de afaceri de 90 de milioane de euro pentru 2025 și țintește 100 de milioane de euro pentru acest an
City Grill raportează o cifră de afaceri de 90 de milioane de euro pentru 2025 și țintește 100 de milioane de euro pentru ...
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri consolidată ...