Condamnaţii îşi vor pierde averile acumulate în ultimii 5 ani anteriori sentinţei, conform unei directive UE transpusă în legislaţia românească

Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de lege pentru transpunerea unor directive UE privind confiscarea extinsă, potrivit căruia condamnaţii îşi vor pierde toată averea dobândită în ultimii cinci ani de dinaintea deciziei instanţei şi condamnarea e mai mare de patru ani.
Economica.net - vin, 18 aug. 2017, 12:43
Condamnaţii îşi vor pierde averile acumulate în ultimii 5 ani anteriori sentinţei, conform unei directive UE transpusă în legislaţia românească

„Proiectul de lege are în vedere exclusiv transpunerea unor prevederi din două directive ale Uniunii Europene: Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, precum şi Directiva 2016/343/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Potrivit sursei citate, intervenţiile legislative cuprinse în proiect au în vedere instituţia confiscării extinse, contestarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale ori a confiscării extinse, reglementarea compunerii completului care va judeca contestaţiile prevăzute de art. 2501 alin.(1) şi respectiv art. 4252 din Codul de Procedură Penală împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia şi, respectiv, împotriva hotărârii prin care instanţa de apel dispune măsura de siguranţă a confiscării speciale ori a confiscării extinse direct în apel.

„Confiscarea extinsă poate fi aplicată atunci când pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de patru ani sau mai mare. O altă condiţionalitate este ca fapta la care a fost condamnată persoana să fie susceptibilă să îi procure un folos material şi dacă instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. În acest caz, convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei. În proiectul textului de lege, confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de cinci ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei”, precizează Executivul.

De asemenea, se reglementează, în mod expres, obligaţia de a informa persoana condamnată definitiv în lipsă, odată cu înmânarea mandatului de executare a pedepsei, cu privire la dreptul de a solicita redeschiderea procesului penal.

Guvernul informează că proiectul introduce şi prevederi referitoare la funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. În privinţa instituţiei confiscării extinse, proiectul transpune unele prevederi ale Directivei 2014/42/UE.

În acest sens, se stabileşte responsabilitatea ANABI de a transmite judecătorului delegat cu executarea despre orice împiedicare ori întârziere survenită în cursul executării unei confiscări speciale sau confiscări extinse, pe baza informaţiilor periodice primite de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de la alte autorităţi competente cu punerea în executare a acestor măsuri de siguranţă.

Proiectul elaborat de Ministerul Justiţiei va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, marjă de profit de 11% şi 2 salariaţi
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, ...
Cezara Cristescu, creator de conţinut digital urmărit de aproape 600.000 de indivizi pe tiktok şi cu peste 200.000 de abonaţi (subscribers) pe YouTube, are afaceri nete de aproape 380.000 de lei......
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre aceștia fiind ucis
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre ...
Cel puţin 15 panamezi au fost recrutaţi pentru a participa la războiul între Rusia şi Ucraina, unul dintre ei fiind ...
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii ...
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...