UE aprobă creditul punte oferit de guvernul german pentru Air Berlin

Comisia Europeană a aprobat, luni, planurile Guvernului german de a acorda un credit punte în valoare de 150 milioane de euro companiei aeriene Air Berlin, informează DPA.
Economica.net - lun, 04 sept. 2017, 13:10
UE aprobă creditul punte oferit de guvernul german pentru Air Berlin

Potrivit executivului comunitar, acest credit ‘va permite restructurare ordonată a companiei insolvente Air Berlin fără a distorsiona concurenţa’.

În urmă cu două săptămâni, Air Berlin, a doua mare companie aeriană germană, s-a declarat în insolvenţă, după ce principalul său acţionar, compania Etihad Airways din Abu Dhabi, a încetat să îi mai acorde sprijin financiar. Acest anunţ a obligat Guvernul german să vină în sprijinul companiei aeriene cu un credit punte de 150 de milioane de euro pentru ca avioanele Air Berlin să poată zbura în continuare.

Într-un comunicat de presă, Comisia Europeană a subliniat că ‘Germania s-a angajat să se asigure ca fie împrumutul să fie rambursat în totalitate fie Germania va prezenta un plan de restructurare a Air Berlin’.

Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt de la Air Berlin a anunţat că cei care sunt interesaţi de activele companiei aeriene trebuie să îşi prezinte ofertele până la data de 15 septembrie. ‘Air Berlin va finaliza rapid procedura de selecţie a investitorilor’, a adăugat purtătorul de cuvânt.

La rândul său, directorul general de la Air Berlin, Thomas Winkelmann, a declarat anterior că Air Berlin a purtat discuţii cu peste 10 părţi interesate, printre care şi câteva companii aeriene, însă consideră că activele sale vor fi, la final, cel mai probabil divizate între doi-trei cumpărători.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...