Grecia: negocieri eşuate cu reprezenţanţii finanţatorilor internaţionali

Negocierile dintre liderii celor trei partide care alcătuiesc coaliţia guvernamentală de la Atena şi reprezentanţii creditorilor internaţionali cu privire la reformele necesare în Grecia s-au încheiat duminică seară fără rezultate, discuţiile urmând a fi reluate luni în prezenţa premierul elen, Lucas Papademos, au anunţat responsabili politici, transmite AFP.
Economica.net - lun, 06 feb. 2012, 06:52

Troica finanţatorilor internaţionali „cere mai multă austeritate, pe care ţara este incapabilă să o suporte”, a declarat liderul formaţiunii Noua Democraţie (dreapta), Antonis Samaras, la finalul unei reuniuni care a durat cinci ore, la reşedinţa premierului grec.

Liderul de extremă dreapta Georgios Karatzaferis a făcut cunoscut că nu doreşte „să contribuie la explozia unei revoluţii” acceptând măsurile solicitate de instituţiile financiare internaţionale

Te-ar mai putea interesa și
E oficial – Cartierul Greenfield va avea un al doilea drum de acces. Primarul Sectorului 1, George Tuţă, a semnat autorizaţia pentru a începe lucrările
E oficial – Cartierul Greenfield va avea un al doilea drum de acces. Primarul Sectorului 1, George Tuţă, a semnat ...
Cartierul Greenfield va avea o a doua cale de acces, după ce primarul Sectorului 1, George Cristian Tuţă, a semnat autorizaţia pentru a începe lucrările....
Franţa investeşte 655 mil. dolari în inteligenţa artificială şi va realiza un chatbot comun pentru toate serviciile de stat
Franţa investeşte 655 mil. dolari în inteligenţa artificială şi va realiza un chatbot comun pentru toate serviciile ...
Premierul francez Sebastien Lecornu a anunţat marţi că guvernul pe care îl conduce va investi 655 de milioane de dolari ...
Rezultate record pentru compania înființată de Ion Țiriac. Allianz Țiriac a subscris peste 1 miliard de lei în primul trimestru din 2026
Rezultate record pentru compania înființată de Ion Țiriac. Allianz Țiriac a subscris peste 1 miliard de lei în primul ...
Allianz Țiriac(AZT), companie de asigurări înființată de Ion Țiriac la care miliardarul deține încă aproape 45% ...
Lista liberalilor care ar putea susţine Guvernul Veştea. Scenarii pentru votul din Parlament – Cotidianul
Lista liberalilor care ar putea susţine Guvernul Veştea. Scenarii pentru votul din Parlament – Cotidianul
Adrian Veştea a reiterat marţi dimineaţă că nu renunţă şi că nu îşi va depune mandatul, postând un mesaj pe contul ...