Azi se deschide primul restaurant Taco Bell din România

Azi, pe 12 octombrie 2017, Sphera Franchise Group S.A., cel mai mare grup de restaurante din sectorul full-service din România, deschide primul restaurant Taco Bell din țară, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - mie, 11 oct. 2017, 11:47
Azi se deschide primul restaurant Taco Bell din România

Lansarea marchează și intrarea brandului sud-californian în Europa Centrală și de Est, aceasta fiind prima locaţie Taco Bell pe o rază de 1.028 kilometri în regiune. Fanii vor putea să savureze produsele de inspirație mexicană în centrul comercial Băneasa Shopping City din București.

Taco Bell face parte din portofoliul Yum! Brands şi este principalul lanț de restaurante de tip „quick service restaurants” (QSR) din lume, care oferă produse de inspirație mexicană. Prezența sa pe piața din România este gestionată de Sphera Franchise Group, operatorul exclusiv pe plan local al celorlalte două mari lanțuri de restaurante din portofoliul Yum! Brands: KFC și Pizza Hut. Pregătirile pentru această lansare au început în februarie 2016, atunci când un studiu de piață amănunțit a arătat că România este o piață cu un potențial foarte mare pentru brandul californian.

„Lansat în cursul acestui an, Sphera Franchise Group include acum întreg portofoliul Yum! Brands, odată cu deschiderea primului restaurant Taco Bell. A fost, așadar, un pas firesc pentru noi să luăm în considerare și să analizăm aducerea brandului de inspirație mexicană în România. În primă fază, am demarat o cercetare amplă, realizată cu ajutorul Kantar Millward Brown, unul dintre principalele grupuri de cercetare din lume. Studiul de specialitate ne-a confirmat că România este locul ideal pentru Taco Bell, că românii știu despre brand, unii dintre ei având ocazia să încerce anterior produsele, și că își doresc să se bucure de acestea și în țară. Suntem, astfel, bucuroși să anunțăm lansarea, cu atât mai mult cu cât acesta este singurul Taco Bell pe o rază de 1.208 kilometri în Europa Centrală și de Est”, a spus Mark Hilton, CEO Sphera Franchise Group.

Investiţia în deschiderea restaurantului a fost de 350.000 de euro, şi vor fi angajate 40 de persoane. Restaurantul Taco Bell va fi situat la parterul mall-ului, în zona de food court, și se va distinge printr-un lounge de 170 de metri pătrați, disponibil exclusiv clienților Taco Bell. Design-ul restaurantului urmează modelul global Global Explorer care include o bucătărie deschisă, ce permite clienților să vadă cum sunt pregătite produsele comandate, mobilier cu opțiuni de locuri la mese sau la canapele, prize USB pe care clienții le pot folosi pentru a-și încărca dispozitive mobile în timp ce se relaxează, precum și acces la internet prin Wi-Fi.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...