Record pentru maşinile second-hand: aproape 380.000 de înmatriculări în primele 9 luni. Cele mai mari vânzări de maşini noi din ultimii opt ani

Tranzacţiile cu maşinile la mâna a doua au atins un record istoric în perioada ianuarie–septembrie 2017, ajungând la 378.424 de unităţi, conform unei analize efectuate de Autovit.ro pe baza datelor publice oferite de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Economica.net - mie, 25 oct. 2017, 06:55
Record pentru maşinile second-hand: aproape 380.000 de înmatriculări în primele 9 luni. Cele mai mari vânzări de maşini noi din ultimii opt ani

În primele nouă luni din 2016, piaţa maşinilor rulate a ajuns la un număr de 222.859 de unităţi. De asemenea, şi tranzacţiile cu maşini noi au crescut cu 16%, de la 67.992 în 2016 la 78.769 maşini în perioada ianuarie – septembrie 2017, scrie Mediafax.

„Anul 2017 a adus recorduri istorice pentru maşinile second-hand şi cel mai bun rezultat din ultimii opt ani pentru maşinile noi, fenomen care s-a datorat, în principal, eliminării timbrului de mediu începând cu a doua lună a anului. Această creştere s-a reflectat şi în Autovit.ro, unde numărul de români care au ales să-şi vândă maşina a crescut cu 25% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, a declarat Andrei Bereandă, Business Manager Autovit.ro.

Tranzacţiile cu maşini rulate pe plan intern (reînmatriculările) au înregistrat un maxim istoric în primele nouă luni ale acestui an, de 360.635 de unităţi. Din 2013 şi până anul anterior, reînmatriculările se situau la sub 200.000 de unităţi, potrivit DRPCIV.

De asemenea, eliminarea timbrului de mediu a făcut ca în unele luni nivelul înmatriculărilor de maşini rulate să fie chiar şi de trei ori mai mare decât în luna similară din 2016, se mai arată în analiză.

„Programul Rabla, care a început în primăvară, a ajutat piaţa maşinilor noi şi a fost suplimentat, anul 2017 urmând să se încheie cu 25.000 de autoturisme cumpărate prin intermediul acestuia. Mai mult, anul acesta a funcţionat şi versiunea Rabla Plus, gândită pentru cumpărarea de maşini electrice, iar peste 500 de persoane au aplicat la program, ceea ce înseamnă mai multe maşini electrice vândute în acest an decât în toţi anii de până acum la un loc”, a adăugat Bereandă.

Referitor la anunţurile de pe Autovit.ro, a continuat tendinţa manifestată în ultimii ani, reducându-se ponderea maşinilor de sub 3.000 de euro şi crescând ponderea celor de peste 15.000 de euro.

O zecime dintre autoturisme sunt scoase la vânzare la preţuri de peste 30.000 de euro, cele mai scumpe fiind modelele Ferrari, Lamborghini, Maybach, Bentley, Mercedes, Rolls Royce şi Porsche, care costă şi 150.000 de euro.

Cele mai populare patru mărci de pe platformă sunt Volkswagen, BMW, Audi şi Opel, acestea regăsindu-se în jumătate dintre anunţuri.

Dacă per total raportul dintre maşinile noi şi cele la mâna a doua din import este de 1:5, la unele branduri este chiar şi de peste 1:15, cum este cazul BMW si Audi, iar la Volkswagen şi Opel este de 1:10.

În funcţie de tipul de combustibil, maşinile diesel prezente pe Autovit.ro sunt de patru ori mai multe decât cele pe benzină. În orice moment sunt la vânzare peste 225 de maşini electrice şi hibride.

Aparţinând OLX Group, Autovit.ro este o platformă online din România destinată vânzării şi cumpărării de maşini noi şi second-hand, având peste 900 de vânzători specializaţi (dealeri).

Te-ar mai putea interesa și
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa că va încheia odată pentru totdeauna criza apărută la începutul......
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...