Dumitru, Raiffeisen: Mesajul preşedintelui, unul corect atâta vreme cât nu avem o explicaţie pentru modificările fiscale

Mesajul preşedintelui României este unul corect atâta vreme cât nu avem o explicaţie pentru a înţelege logica din spatele modificărilor fiscale, a declarat pentru Agerpres, Ionuţ Dumitru, economist şef al Raiffeisen Bank România.
Economica.net - J, 02 nov. 2017, 14:56
Dumitru, Raiffeisen: Mesajul preşedintelui, unul corect atâta vreme cât nu avem o explicaţie pentru modificările fiscale

‘Eu cred că mesajul este unul corect atâta timp cât nu avem în momentul de faţă o explicaţie pe care să o înţeleagă oricine de ce facem aceste modificări. Adică de ce mutăm contribuţiile de la angajator la angajat. Nu înţeleg care e raţiunea. Dacă ne uităm în final ce se obţine? Dacă angajatorul îşi păstrează costul total, angajatul nu câştigă nimic, statul nu câştigă nimic, povara fiscală rămâne aceeaşi. Iar apropo de povara fiscală, chiar dacă aparent impozitele scad, povara fiscală rămâne aceeaşi pentru că eu reduc impozitul pe venit de la 16% la 10%, dar deşi pe partea de contribuţii aparent este o reducere de 2 puncte procentuale, în realitate aplicând contribuţiile la o bază inflatată artificial de fapt povara fiscală din contribuţii creşte şi compensează scăderea poverii fiscale din reducerea impozitului pe venit’, a spus Ionuţ Dumitru.

Potrivit acestuia, modificările fiscale propuse sunt de genul unui joc cu sumă nulă din care lipseşte raţiunea.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, joi, coaliţiei de guvernare să renunţe la politica fiscală promovată, având în vedere că aceasta generează ‘neîncredere’ şi ‘incertitudine’.

‘Solicit coaliţiei aflate la guvernare, PSD şi ALDE, să dea dovadă de responsabilitate şi să renunţe la acest tip de politică fiscală care generează neîncredere, incertitudine şi nu ajută pe nimeni’, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a recomandat prudenţă la nivelul deciziei politice şi guvernamentale în privinţa măsurilor economice.

‘România are nevoie de o politică care rezolvă problemele nu astăzi şi poimâine apar mai grave, ci are nevoie de o politică ce rezolvă problemele românilor pentru un viitor previzibil, deci o politică sustenabilă, cum se spune în limbajul de specialitate. De aceea, avertizez la modul cel mai serios decidenţii politici să aibă grijă şi să judece clar, la rece, ca să nu bage România şi pe români într-o aventură economică fiscală, cu final trist’, a adăugat Iohannis.

El a arătat că a avut discuţii cu reprezentanţii Guvernului, dar că ‘fiecare a rămas cu părerea lui’.

Şeful statului a menţionat că nu va merge la şedinţa de Guvern în care va fi discutat pachetul de măsuri fiscale, deoarece, potrivit Constituţiei, nu are atribuţii în domeniul economic.

Te-ar mai putea interesa și
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern şi Ministerul Muncii şi a medierii asigurate de Administraţia Prezidenţială......
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină miercuri seară pentru stingerea unui incendiu la o hală cu acumulatori ...
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere ...
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...