Comisia Naţională de Prognoză a revizuit din nou, în sus, la 6,1%, estimările privind creşterea economică în 2017

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit din nou, în sus, estimările privind creşterea economică a României în 2017, la 6,1%, de la 5,6% cât preconizase anterior.
Economica.net - J, 02 nov. 2017, 18:40
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit din nou, în sus, la 6,1%, estimările privind creşterea economică în 2017

Conform Prognozei de toamnă, Produsul Intern Brut se va situa la 842,5 miliarde de lei anul acesta, faţă de 837,1 miliarde lei estimarea din varianta preliminară a prognozei de toamnă.

Produsul Intern Brut pe locuitor este estimat în 2017 la 43.010 lei (42.734 lei în prognoza preliminară). Acesta va creşte în 2018 la 46.617 lei, în 50.468 lei, în 2020 la 54.644 lei şi în 2021 la 58.858 de euro.

Consumul individual al gospodăriilor va creşte în 2017 cu 8,5% (7,9% estimarea anterioară), iar cel al administraţiei publice cu 1% (2% estimarea anterioară).

CNP a menţinut prognoza de creştere a PIB în 2018, 2019 şi 2020, la 5,5%, 5,7% şi, respectiv, 5,7%, în timp ce pentru 2021 estimează o majorare până la 5%.

Şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit recent, de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, în raportul ‘World Economic Outlook’, publicat pe 10 octombrie.

De asemenea, FMI şi-a îmbunătăţit şi prognoza privind ritmul de creştere înregistrat de economia României în 2018, până la 4,4%, faţă de avansul de 3,4% preconizat în aprilie.

Conform documentului referitor la perspectivele economiei globale, România şi Islanda vor consemna în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, de 5,5%.

Banca Mondială anunţa, la rândul său, pe 20 octombrie, că economia României ar urma să crească peste potenţial în 2017 şi în 2018, conform celei mai recente actualizări a raportului Economie regională, migraţie şi mobilitate în Europa şi Asia Centrală.

‘PIB-ul va creşte probabil cu 5,5% în acest an, datorită măsurilor de stimulare fiscală şi a îmbunătăţirii economiei europene. Majorarea consumului ar urma să extindă deficitul de cont curent la 3,1% în 2017, de la 2,4% în 2016. Inflaţia ar urma să crească, reflectând cererea internă excesivă şi atenuarea efectelor reducerilor de taxe. Banca Naţională a României se aşteaptă la o majorare graduală a inflaţiei spre 2% la sfârşitul lui 2017’, relevă raportul BM.

Banca Mondială previzionează o expansiune a PIB de 4,1% pentru 2018 şi de 3,6% în 2019, iar deficitul de cont curent ar urma să ajungă la 3,5% anul viitor şi la 3,8% în 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...