Patria Bank a înregistrat pierderi de 26,3 milioane lei în primele nouă luni

Patria Bank, rezultatul fuziunii prin absorbţie dintre fosta Banca Comercială Carpatica şi fosta Patria Bank, a cumulat pierderi de 26,3 milioane lei în primele nouă luni ale acestui an, la aproximativ acelaşi nivel cu pierderea realizată în primele şase luni ale anului (26,15 milioane lei), potrivit rezultatelor transmise joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citate de News.ro.
Economica.net - J, 16 nov. 2017, 15:58
Patria Bank a înregistrat pierderi de 26,3 milioane lei în primele nouă luni

”Pierderea înregistrată în trimestrul III este în scădere faţă de primele două trimestre ale anului curent (15 milioane lei pierdere în trimestrul I – anterior fuziunii şi 11,1 milioane lei pierdere în trimestrul II – o lună anterior fuziunii şi două luni post-fuziune), ceea ce arată o reducere substanţială a nivelului pierderilor recurente înregistrate la nivelul băncii (individual), ca efect al fuziunii şi al măsurilor de reduceri de costuri aplicate”, arată raportul băncii, citat de News.ro.

Venitul total din exploatare de 108,6 milioane lei este cu 2% peste nivelul bugetat, iar venitul din exploatare realizat în trimestrul III al anului curent prezintă o creştere cu 24% faţă de venitul înregistrat în primul trimestru al anului curent.

”Faţă de aceeaşi perioadă a anului precendent veniturile din exploatare înregistrează o scădere de 26% pe fondul scăderii veniturilor din portofoliul de titluri de stat influenţată de scăderea nivelului dobânzilor pe piaţă şi în condiţiile unor minime scăderi ale veniturilor din comisioane, pe fondul reducerii reţelei de agenţii cu 45 de unităţi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent”, se precizează în raportul băncii.

Cheltuielile operaţionale au fost de 120,6 milioane lei, în scădere cu 22% faţă de trimestrul I al anului şi cu 19% mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, datorită procesului de reorganizare a băncii în contextul fuziunii şi optimizării reţelei de unităţi teritoriale.

”Activitatea de creditare s-a relansat, portofoliul de credite înregistrând un avans de 6% faţă de începutul anului şi 3% peste nivelul bugetat, creând astfel premisele revenirii creşterii veniturilor nete din dobânzi în teritoriu pozitiv în perioadele viitoare”, mai arată raportul băncii.

Patria Bank este rezultatul fuziunii prin absorbţie dintre fosta Banca Comerciala Carpatica (ca entitate absorbantă) şi fosta Patria Bank (ca entitate absorbită).

Noua instituţie bancară are peste 240.000 de clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Criza combustibililor. Austria se așteaptă ca efectele scăderii livrărilor de petrol și gaze naturale să fie resimțite în Europa începând de luna viitoare
Criza combustibililor. Austria se așteaptă ca efectele scăderii livrărilor de petrol și gaze naturale să fie resimțite ...
Reducerea livrărilor de combustibili în urma războiului din Orientul Mijlociu va fi resimţită de luna viitoare în Europa, a declarat miercuri ministrul austriac al Economiei, Wolfgang......
Trenuri pe hidrogen în România: Oferta Siemens, declarată câștigătoare
Trenuri pe hidrogen în România: Oferta Siemens, declarată câștigătoare
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat miercuri câștigătorul licitației pentru contractul de furnizare ...
FOTO Premieră. Un brand celebru a revenit în România. Unde a deschis magazinul prințul miliardar din spatele mișcării
FOTO Premieră. Un brand celebru a revenit în România. Unde a deschis magazinul prințul miliardar din spatele mișcării
Un brand celebru de haine, rival al Zara și al întregului gigant spaniol Inditex, a revenit în România. Magazinul a fost ...
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din Europa de Sud-Est
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din ...
Synevo România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de diagnostic medical din România, anunță numirea ...