Se deschid oficial pârtiile de pe Valea Prahovei. Preţurile la transportul pe cablu, la fel ca în sezonul trecut

Administratorii de domenii schiabile de pe Valea Prahovei deschid oficial joi mai multe pârtii pe care stratul de zăpadă măsoară până la jumătate de metru.
Economica.net - J, 30 nov. 2017, 07:22
Se deschid oficial pârtiile de pe Valea Prahovei. Preţurile la transportul pe cablu, la fel ca în sezonul trecut

La Sinaia şi Azuga, preţurile pentru telegondolă şi skipass sunt în acest sezon aceleaşi ca în sezonul trecut, iar la Sinaia telegondola operată de Primărie, care urcă în Valea Dorului, va avea prima cursă cu o oră mai devreme faţă de iarna trecută.

La Sinaia, staţiunea cu cel mai vast domeniu schiabil de pe Valea Prahovei, se deschid cele mai multe dinrtre pârtiile de mare altitudine din Valea Dorului şi Valea Soarelui, situate la 2000 de metri, în Masivul Bucegi.

Directorul SC Transport Urban Sinaia, care administrează domeniul schiabil al staţiunii, Maria Floricica, a declarat că joi se deschis odicial cinci pârtii, respectiv Lăptici 1 şi 2, Valea Dorului 1 şi 2 şi Variantă. Acestea sunt acoperite cu un strat de zăpadă naturală şi artificială de jumătate de metru, iar condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt foarte bune.

Maria Floricica a declarat că programul de funcţionare al telegondolei care urcă până la 2000 de metri altitudine în Bucegi şi care aparţine autorităţii locale va fi în acest sezon cu o oră mai lung faţă de sezonul trecut. Astfel, telegondola funcţionează începând cu ora 8:00 până la ora 17:00 şi nu de la ora 9:00, cum se întâmpla anii trecuţi.

În ceea ce priveşte costurile pentru transportul pe cablu la Sinaia, preţul skipass-ului şi al unei călătorii cu telegondola sau telescaunul este acelaşi ca anul trecut. Astfel, un skipass pentru o zi costă 145 de lei pentru un adult, 125 de lei pentru studenţi şi 100 de lei pentru copii. O călătorie cu telegondola care urcă în două tronsoane până la Cota 1400 şi apoi până la Cota 2000 din Bucegi costă 20 de lei pentru unul dintre cele două tronsoane sau 35 delei pentru ambele în cazul adulţilor şi 15 lei pentru un tronson sau 20 de lei pentru ambele tronsoane în cazul copiilor.

Pentru telescaunul din Valea Soarelui, preţul este de 22 delei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii, iar skiliftul de pe pârtia Nouă, care deocamdată nu este practicabilă, are tarif unic, de 5 lei.

Autorităţile locale au pregătit deschiderea oficială a sezonului de schi la Sinaia în data de 16 decembrie, atunci când au programat un spectacol la baza domeniului schiabil.

Monitorii, dar şi copiii de la şcolile de schi din staţiune vor coborî pe pârtii cu făclii, după lăsarea întunericului şi, la fel ca şi anii trecuţi, Pirmăria va organiza un concert.

Şi la Azuga se schiază în condiţii bune zilele acestea. Administratoru lpârtiilor din staţiune, Vasile Richea, a declarat că stratul de zăpadă măsoară 35 de centimetri şi sunt practicabile pârtia Sorica şi pârtia pentru copii.

Încă de miercuri, zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au mers pe pârtii pentru a se bucura de prima coborâre pe schi sau snowboard.

În staţiunea Buşteni este deschis parcul de distracţii de la poalele domeniului Kalinderu.

Zeci de mii de turişti sunt aşteptaţi să petreacă minivacanţa de 1 Decembrie în staţiunile de pe Valea Prahovei. Câţiva hotelieri au pregătit pentru această perioadă oferte speciale, care includ petreceri tradiţionale, cină cu fasole şi afumătură şi propun turiştilor programe artistice cu dansuri şi muzică populară de Ziua Naţională a României.

Te-ar mai putea interesa și
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai 2025, a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav......
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...