Românii cheltuie pe datorie mai mult decât îşi pot permite – studiu CEO Top Factoring

Românii cheltuie mai mult decât îşi pot permite, ca urmare a presiunii social media, acumulând astfel datorii pe care ulterior le rambursează cu mare greutate, a arătat, marţi, Cătălin Neagu, CEO al Top Factoring, societate de recuperare a creanţelor.
Economica.net - mar, 05 dec. 2017, 12:08
Românii cheltuie pe datorie mai mult decât îşi pot permite - studiu CEO Top Factoring

‘Cumpărăm mai mult decât avem nevoie. Ne confruntăm cu lipsa educaţiei în administrarea unui buget de familie’, a spus Cătălin Neagu, într-o conferinţă de presă, în care a fost prezentat sondajul European Consumer Payment Report, incluzând şi România.

Potrivit sondajului, 46 la sută dintre părinţi simt o presiune socială atunci când vine vorba de cumpărarea unui telefon mobil pentru copiii lor. Comparativ cu restul ţărilor intervievate, în România presiunea socială resimţită de către părinţi în momentul achiziţionării unui telefon mobil pentru copiii lor este cu 13% mai mare decât media ţărilor europene, media acestora din urmă fiind de 33 la sută.

În ultimul an, 39% dintre părinţii din România au resimţit presiunea socială atunci când trebuiau să achiziţioneze pentru copiii lor lucruri pe care nu şi le puteau permite. În restul Europei, părinţii rezistă mai bine presiunii sociale atunci când este vorba despre cumpărături pentru copii, media acestora fiind de 10%.

În ceea ce priveşte publicitatea din social media, majoritatea românilor intervievaţi declară că resimt o presiune ridicată din partea reclamelor la care sunt expuşi pe canalele sociale.

În România, peste 65% dintre respondenţi au fost total de acord cu afirmaţia ‘social media creează presiunea de a cumpăra mai mult decât am nevoie’, pe când în restul ţărilor europene media este de doar 39%.

În privinţa neachitării facturilor la termenele scadente, cei intervievaţi declară în proporţie de 38 la sută că nu au avut bani, 56 la sută că au uitat, 17% au întâmpinat probleme de ordin tehnic, iar 3% au spus că nu au vrut să le achite. 44% spun că nu li s-a întâmplat în ultimul an să nu plătească una sau mai multe facturi, 16% că n-au avut decât o singură factură neplătită, 28% au avut între două şi patru facturi neplătite, iar 10% între 5 şi chiar mai multe.

Priorităţi la achitarea facturilor au avut chiriile pentru 65% dintre respondenţi, rata la creditul ipotecar 68%, utilităţi 37%, abonamente telefonie mobilă 52%, asigurări 65%, costuri carduri de credit 63%, taxe şi impozite 56%, abonamente medicale 71%, achitarea împrumuturilor 59%, achitarea datoriilor restante 44%, costuri cu platforme online 79%.

Un procent de 22 la sută dintre respondenţi au spus că au împrumutat bani în ultimele şase luni sau au mărit limita cardului de credit pentru plata facturilor. 77% au răspuns că nu s-au împrumutat. Suma aproximativă luată cu împrumut de aceştia a fost de 1.760 lei.

Procentul cel mai mare de împrumuturi a fost făcut de la familie sau prieteni, în proporţie de 42 la sută, urmat de overdraft pe card, 24%, bancă 22 la sută, 12% amanet, şi 6% de la şef, ca plată a salariului în avans.

Raportul a fost realizat prin colectarea de date de la 24.401 respondenţi din 24 de ţări. Studiul a fost făcut pe un eşantion de 1.000 de persoane, dintre care 52% femei şi 48% bărbaţi, cu vârsta între 18 şi 50 de ani, majoritatea cu studii superioare.

Te-ar mai putea interesa și
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, iar 8,5 mil clienți sunt înrolați în transferuri pe baza numărului de telefon
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, ...
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay. Soluția RoPay este complet digitală și gratuită. Prin ea, clienții eMAG pot achita instant costul......
Lovitură primită de gigantul HP în România. E bun de plată
Lovitură primită de gigantul HP în România. E bun de plată
SC Hewlett – Packard (HP) România, actuala Enterprise Services Romania, a abuzat de poziția sa dominantă pe piața imprimantelor ...
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat înainte” ( percheziţii la Casa de pensii Bucureşti)
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat ...
DIICOT a postat miercuri un mesaj pe Facebook în care îl ironizează pe ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, ...
PPC pune o baterie de 80 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC pune o baterie de 80 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, continuă dezvoltarea portofoliului ...