Legea privind statutul magistraţilor şi modificarea legii ANI au fost adoptate de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a adoptat luni cu 179 de voturi ”pentru” şi 90 de voturi ”împotrivă” modificările aduse legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor într-o şedinţă de vot final convocată ad-hoc. De asemenea, a fost adoptată, cu 167 de voturi ”pentru” şi 90 de voturi ”împotrivă” şi modificarea legii ANI, care prevede că interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor descoperiţi de Agenţia Naţională de Integritate în conflict de interese în perioada 2007 - 2013 încetează de drept. Biroul Permanent al Senatului a fost convocat la ora 18:00 pentru a decide calendarul adoptării legii 303/2004, potrivit News.ro.
Economica.net - lun, 11 dec. 2017, 15:22
Legea privind statutul magistraţilor şi modificarea legii ANI au fost adoptate de Camera Deputaţilor

Deputaţii PNL şi USR au încercat să amâne votul pe legea 303/2004 privind statutul magistraţilor şi pe modificarea legii ANI abordând strategia dreptului la replică: un deputat care vorbea de la tribună invoca numele altui deputat prezent, care la rândul lui, potrivit regulamentului, avea dreptul să îi dea replica celui care i-a rostit numele, scrie News.ro.

Preşedintele de şedinţă, social-democratul Gabriel Vlase, a tăiat în repetate rânduri microfonul membrilor opoziţiei şi la un moment dat chiar a pus capăt intervenţiilor deputaţilor PNL şi USR.

Deputaţii USR au fluierat pe tot parcursul sesiunii de vot, iar liberalii au bătut cu palmele în bănci.

Decizia de convocare a sesiunii de vot final a fost luată de comitetul liderilor, la propunerea liderului deputaţilor PSD, Ioan Munteanu.

În mod normal, sesiunea săptămânală de vot final în Camera Deputaţilor este marţi, după prânz.

„Care e diferenţa dacă a azi sau dacă e mâine?”, a spus Florin Iordache, întrebat de ce intră azi la vot final legea 303/2004 şi nu marţi, aşa cum este normal.

„Noi nu ţinem şedinţele de Birou Permanent în funcţie de cum se organizează protestatarii”, a mai spus el.

Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată miercurea trecută pe articole în Camera Deputaţilor, într-o şedinţă maraton care a durat peste 12 ore, votul final fiind însă amânat pentru că PSD – ALDE – UDMR nu au reuşit să strângă suficienţi deputaţi pentru a adopta actul normativ.

Singura modificare adoptată de plen faţă de varianta comisiei a fost obligativitatea statului de a se îndrepta împotriva magistratului care a săvârşit o eroare din rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

„Votul final va fi stabilit într-o şedinţă ulterioară de Birou Permanent”, a anunţat preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase, la finalul dezbaterilor.

De asemenea, şi legea care prevede că interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor descoperiţi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în conflict de interese în perioada 2007 – 2013 încetează de drept va intra la vot final.

„Interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor în temeiul art. 25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 – 2013, până la intrarea în vigoare a legii nr. 219/2013 pentru modificarea şi completarea legii nr. 96/2013 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept”, se arată în iniţiativa legislativă înregistrată la Parlament de Florin Iordache pe 21 noiembrie şi intrată în dezbatere în procedură de urgenţă.

De asemenea, a fost modificat şi alineatul (2) al articolului 25 din legea 176/2010 astfel: „Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului în care a existat conflictul de interese ori starea de incompatibilitate”.

Te-ar mai putea interesa și
Oul de Tinca are profituri de 3-4 ori mai mari decât orice multinațională activă în producție din zona Oradea
Oul de Tinca are profituri de 3-4 ori mai mari decât orice multinațională activă în producție din zona Oradea
Un producător de ouă continuă și în 2025 să fie lider detașat în clasamentul companiilor cu cel mai mare profit net din județul Bihor, depășind categoric orice multinațională activă în......
Trump introduce noi taxe vamale la importurile din 60 de ţări
Trump introduce noi taxe vamale la importurile din 60 de ţări
După Canada şi Brazilia, alte aproximativ 60 de state sunt vizate începând de vineri de noi tarife vamale americane, ...
Harta lumii se schimbă – Geografia turismului mondial este influenţată de schimbările climatice. Creşte interesulpentru destinaţiile răcoroase
Harta lumii se schimbă – Geografia turismului mondial este influenţată de schimbările climatice. Creşte interesulpentru ...
Confruntaţi cu căldura intensă, turiştii se îndreaptă din ce în ce mai mult către destinaţii cunoscute pentru că ...
iaBilet s-a vândut din nou. Grupul PLG este noul proprietar
iaBilet s-a vândut din nou. Grupul PLG este noul proprietar
Grupul PLG, unul dintre grupurile de ticketing din regiunea Baltică și Europa Centrală, a semnat un acord pentru achiziția ...