Vasilescu despre evoluţia cursului de schimb: mai puţine tranzacţii pe final de an şi poziţionări ale participanţilor

Deprecierea de vineri a leului poate fi pusă pe seama faptului că, la final de an, avem mai puţine tranzacţii pe piaţa valutară, dar şi a încercărilor de poziţionare pe piaţă pentru 'partida viitoare', din 2018, susţine Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR).
Economica.net - vin, 29 dec. 2017, 12:35
Vasilescu despre evoluţia cursului de schimb: mai puţine tranzacţii pe final de an şi poziţionări ale participanţilor

‘La sfârşitul anului sunt tranzacţii mai puţine. Sunt foarte mulţi operatori din piaţă care nu scot leii ca să îi schimbe pe valută, aşteptând anul viitor. Sunt alţii care vin aici cu valută, o pun în depozite, depozite în valută, aşteptând anul viitor. Pe de altă parte, sunt situaţii de încercări de poziţionare sau de antrenament pentru o nouă poziţionare în partida viitoare, partidă care va începe la 3 ianuarie. Astăzi suntem în ultima zi bancară a anului 2017, iar 3 ianuarie va fi prima zi bancară a anului 2018. Sunt încercări de poziţionare cât mai bune pe piaţă’, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Adrian Vasilescu.

De asemenea, acesta a precizat că deprecierea de vineri este una de dimensiuni reduse dacă este comparată cu cea dintre ‘cursa euro-dolar’, unde uneori sunt schimbări de 1% într-o zi.

Moneda naţională a atins vineri cea mai slabă cotaţie în raport cu euro, cursul anunţat de Banca Naţională a României fiind de 4,6597 lei pentru un euro, în creştere cu 0,90 bani (0,19%) în comparaţie cu valoarea din şedinţa precedentă, de 4,6507 lei pentru un euro.

Cotaţia record anterioară a fost înregistrată pe data de 21 noiembrie 2017, când BNR a anunţat un curs de schimb de 4,6551 lei/euro

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că speră ca pe partea administrativă a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) să existe progrese, afirmând că unele schimbări din acest domeniu au......
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din ...
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Simtel, grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și unul dintre cei mai ...
Trump vrea să aloce 4 milioane de dolari pentru a sprijini media de dreapta din Europa (surse)
Trump vrea să aloce 4 milioane de dolari pentru a sprijini media de dreapta din Europa (surse)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump intenţionează să cheltuiască patru milioane de dolari pentru a sprijini ...