Autorităţile de la Bruxelles se pregătesc să ceară o creştere importantă a contribuţiilor la viitorul buget al UE

Autorităţile de la Bruxelles se pregătesc să ceară o creştere importantă a contribuţiilor pentru viitorul buget pe termen lung al Uniunii Europene, după 2020, pentru a susţine puterea financiară a acesteia după Brexit şi pentru a putea face faţă unor noi obiective strategice, relatează Financial Times, preluat de News.ro.
Economica.net - mar, 02 ian. 2018, 07:09
Autorităţile de la Bruxelles se pregătesc să ceară o creştere importantă a contribuţiilor la viitorul buget al UE

Comisia Europeană va începe să dezbată forma viitorului buget pe termen lung al Uniunii, care va deveni unul dintre cele mai disputate subiecte de luptă politică în 2018. Liderii UE vor discuta priorităţile la un summit programat în luna februarie, iar în luna mai va fi făcută o propunere oficială, anunță News.ro.

Negocierile referitoare la buget sunt de regulă intens disputate la Bruxelles, pentru că au nevoie de unanimitate şi pun în opoziţie contributorii neţi mari, cum sunt Germania şi Franţa, cu beneficiari neţi ca Polonia şi Ungaria.

Bugetul aferent perioadei 2014-2020, în valoare de 960 de miliarde de euro, a avut nevoie de aproape 18 luni şi de mai multe summituri UE pentru a fi convenit.
De această dată, dificutăţile sunt amplificate de trei factori: ieşirea Marii Britanii din UE lasă un gol de finanţare de până la 10 miliarde de euro pe an, din 2021; solicitările de fonduri suplimentare pentru migraţie şi zona euro; şi tensiunile dintre est şi vest în probleme ca împărţirea refugiaţilor între statele membre sau aplicarea legii.

Comisarul pentru Buget, Gunther Oettinger, a spus că jumătate din acest deficit de finanţare ar trebui să fie acoperit prin reducerea unor cheltuieli, iar restul prin suplimentarea fondurilor de către contributorii neţi. Chiar şi cu această abordare, este probabil ca plafonul auto-impus din produsul naţional brut al UE, de 1%, susţinut de Germania şi respectat de peste 10 ani, să fie depăşit.

Comisarul pentru Agricultură, Phil Hogan, a întrebat în decembrie, referitor la opţiunile de acoperire a deficitului de finanţare, dacă statele membre sunt pegătite să îşi majoreze contribuţiile de la 1% din produsul naţional brut la 1,1-1,2%.

Între contributorii neţi, Olanda şi Suedia vor face probabil o prioritate din reformarea modului în care este utilizat bugetul UE.
Negocierile referitoare la bugetul UE vor forma un element cheie în dezbaterile mai largi privind viitorul Europei. Germania va dori să se asigure că ţări ca Polonia şi Ungaria respectă valorile europene majore, cum ar fi respectarea legii, în schimbul unei contribuţii financiare mai mari.

Alte planuri includ crearea unui buget pentru migraţie, care ar reprezenta reformarea şi centralizarea diferitelor fonduri existente în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Stat vs privat. Unde este de preferat să lucreze românii care au responsabilități legate de copii sau adulți cu handicap
Ponderea românilor angajați la stat care se confruntă cu obstacole legate de locul de muncă și în desfășurarea activității profesionale pentru că au și responsabilități de îngrijire a......
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
Compania românească Hiarom Invest livrează un nou vehicul cu caracteristici de excepție
După ce a prezentat la expoziția internațională InnoTrans un camion șină – șosea de sudură pe care, mai apoi, l-a ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu o nouă achiziție
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în construcție proiectul Estoria City din zona Pallady din Capitală, vrea să ...
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi "distrus" dacă ar lansa o procedură ...