Teodorovici: Moneda naţională îşi va reveni până la finalul anului

Moneda naţională îşi va reveni până la finalul anului, ajungând aproape de nivelul pe care este construit bugetul pe acest an, respectiv de 4,55 lei/euro, reiese din declaraţiile ministrului propus al Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici.
Economica.net - lun, 29 ian. 2018, 13:24
Teodorovici: Moneda naţională îşi va reveni până la finalul anului

‘Momentan (leul este la un nivel mai mic decât cel din construcţia bugetului pe 2018, n.r.), lucrurile se vor schimba în bine şi până la final de an o să… Am spus că îşi revine faţă de cel de astăzi. Eu sper ca pe final de an să fie exact pe nivelul la care e construit bugetul pe 2018’, a spus Teodorovici.

El a precizat că indicatorii pe care este construit bugetul sunt realişti.

‘Am avut o discuţie cu colegii din Banca Naţională şi per total vor fi cei pe baza cărora s-a făcut bugetul’, a spus ministrul propus al Finanţelor.

Bugetul de stat pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, un curs mediu de 4,55 de lei pe euro şi un câştig mediu salarial lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar cash este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este 2,96% din PIB.

Veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB, iar cheltuielile la 314,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,6% din PIB.

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Membrii celor două comisii au avizat noul mandat cu 19 voturi pentru, 12 împotrivă şi nicio abţinere.

Te-ar mai putea interesa și
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital S.A. (simbol bursier: NC), companie românească de tip holding, activă în sectorul investiţiilor imobiliare, se tranzacţionează începând de luni, 31 august, pe......
Clotilde Armand a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Ce spune fostul primar al Sectorului 1
Clotilde Armand a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Ce spune fostul primar al Sectorului ...
Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din Capitală, a fost condamnată de Judecătoria Sectorului 1 la un an de închisoare ...
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează că a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 27,3 milioane de lei, în creștere ...
Guvernul bulgar anunță când va fi gata primul tronson din Autostrada Ruse-Veliko Târnovo. Lucrările sunt realizate cu bani de la UE și cofinanțare
Guvernul bulgar anunță când va fi gata primul tronson din Autostrada Ruse-Veliko Târnovo. Lucrările sunt realizate cu ...
Construcţia autostrăzii Ruse-Veliko Târnovo, tronsonul dintre Ruse şi Biala, inclusiv varianta de ocolire Biala, face ...