Compania belgiană Deme, condamnată într-un scandal de corupţie, vrea să intre pe piaţa serviciilor din România

Compania belgiană Deme, condamnată anul trecut într-un scandal de corupţie, vrea să intre pe piaţa serviciilor din România, manifestându-şi interesul de a participa la licitaţia organizată de Rompetrol Rafinare pentru decontaminarea şi ecologizarea batalurilor din rafinăria Vega Ploieşti. Conform reprezentanţilor Rompetrol, procedura de selecţie este încă în derulare, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 02 mart. 2018, 14:28
Compania belgiană Deme, condamnată într-un scandal de corupţie, vrea să intre pe piaţa serviciilor din România

Reprezentanţii Rompetrol au precizat pentru News.ro că procedura de selecţie este în curs, confirmând că Deme este printre ofertanţi, dar că încă nu este vorba la acest moment despre încheierea unui contract, potrivit News.ro.

„Rompetrol Rafinare a lansat pentru decontaminarea şi ecologizarea batalurilor din rafinăria Vega Ploieşti un amplu proces de selecţie a unei companii cu experienţă in domeniu. Compania DEME şi-a manifestat, alături de alţi ofertanţi, interesul pentru realizarea acestor lucrări, în baza experienţei şi expertizei sale în astfel de proiecte. În acest moment, procedura de selecţie competitivă organizată de compania membră a Grupului KMG Internaţional este în desfăşurare, nefiind aşadar încheiat un contract cu vreunul dintre participanţi”, au precizat pentru News.ro reprezentanţii Rompetrol.

Deme, care furnizează servicii în domeniul dragării, al îmbunătăţirilor funciare, pentru activităţi offshore în domeniul petrolului, gazelor şi energiei regenerabile, dar şi în domeniul mediului, s-a aflat în centrul unui scandal, fiind condamnată anul trecut de un tribunal elveţian într-un caz de corupţie legat de contracte încheiate în Nigeria.

În urma deciziei instanţei elveţiene, Deme va trebui să returneze aproape 35 de milioane de euro.şi să achite şi o amendă de un milion de franţi eleveţieni, după cum relata în iunie anul trecut publicaţia belgiană L’Echo.

Cu toate acestea, firma este considerată angajatorul cel mai atractiv din Belgia şi a fost desemnată „Compania anului” în 2015.

Ministerul public elveţian a transmis că este vorba despre o afacere de corupţie de milioane de euro. În afara companiei, şi doi foşti directori s-au aflat în banca acuzaţilor, precum şi un intermediar elveţian care a reglat tranzacţiile în contul Deme via Insulele Virgine britanice.

Afacerea are în centru Bonny Channel Company, o societate prin care Deme colaborează din 2005 cu autorităţile portuare nigeriene pentru dragarea canalului Bonny, operaţiuni care, conform justiţiei eleveţiene, au permis Deme să înregistreze o cifră de afaceri de 604 milioane deeuro în perioada 2005 – 2013.

În 2011, autorităţile elveţiene de combatere a spălării banilor s-au sesizat în legătură cu aceste contracte şi cu un cont de la Credit Suisse prin care circulau plăţile care au provocat suspiciuni.

Ancheta anticorupţie a scos la iveală o întreagă construcţie financiară care includea paradisuri fiscale. Doi directori ai Deme au înfiinţat un birou elveţian printr-o filială cipriotă, Dredging International Services Cyprus. Acest birou, aflat în Geneva, ar fi urmat să acţioneze ca agent plătitor pentru toate plăţile având legătură cu Nigeria.

Trei cutii poştale având legătură cu biroul din Geneva au fost descoperite în Insulele Virgine britanice, servind drept societăţi – paravan între Deme şi depozitele nigeriene. Cele trei societăţi „exotice” dispuneau de un cont bancar la Credit Suisse şi la EFG Bank.

Biroul din Elveţia a fost sancţionat cu închiderea imediată la data de 28 august 2015 de autorităţile de reglementare elveţiene.

Deme a fost condamnată la o amendă de un milion de franci eleveţieni şi oblugată să ramburseze statului elveţian 36,7 de franci eleveţieni, echivalentul a 34,6 milioane de euro.

Firma belgiană a derulat numeroase contracte în primul rând în Belgia, dar şi în Marea Britanie, Franţa, Canada, Suedia, Germania, Qatar, Olanda, Italia, Brazilia, Libia, Maroc. Mexic, Venezuela, Australia, Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri amendamente la Legea privind migraţia şi mobilitatea forţei de muncă, pentru a optimiza procedurile pentru accesul angajaţilor sezonieri din ţări terţe......
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru ...
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...