Austrian Airlines anulează o cincime din zborurile programate pentru joi, inclusiv spre Bucureşti

Compania aeriană Austrian Airlines, divizie a grupului german Lufthansa, a decis să anuleze un număr de 70 din cele 380 de zboruri programate pentru ziua de joi, 22 martie, a declarat marţi pentru agenţia APA purtătorul de cuvânt de la Austrian Airlines, Peter Thier.
Economica.net - mar, 20 mart. 2018, 18:05
Austrian Airlines anulează o cincime din zborurile programate pentru joi, inclusiv spre Bucureşti

Potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Internet a companiei Austrian Airlines printre zborurile anulate se numără şi cele între Viena şi Berlin, Belgrad, Bruxelles, Bucureşti, Cairo, Düsseldorf, Frankfurt, Graz, Hamburg, Innsbruck, Kiev, Milano, Minsk, Moscova, Nisa, Paris, Praga, Sofia, Stuttgart, Teheran, Tel Aviv, Varşovia şi Zagreb.

Anularea acestor zboruri, care va afecta aproximativ 5.400 de pasageri, a fost decisă pentru că sindicatul Vida şi consiliul de lucru vor organiza joi, începând cu ora 8:30, o reuniune pentru a informa piloţii şi personalul de bord de la Austrian Airlines cu privire la evoluţia negocierilor pentru un nou contract colectiv de muncă.

‘Obiectivul nostru este să reducem impactul asupra pasagerilor’, a spus Peter Thier. Ca o măsură preventivă, programul zborurilor Austrian Airlines a fost redus cu aproximativ 20% iar pasagerii au fost informaţi, începând de marţi, despre opţiunile de transfer.

Clienţii care în timpul procedurilor de înregistrare au utilizat un număr de telefon sau o adresa de e-mail, precum şi membrii programului Miles & More, vor fi înştiinţaţi prin SMS sau e-mail despre modificările intervenite în programul zborurilor, a precizat purtătorul de cuvânt de la Austrian Airlines.

Te-ar mai putea interesa și
Finala UEFA Europa League la Bucureşti – Şedinţă de Guvern. Pe agendă, aprobarea candidaturii României la organizarea Finala Europa League
Finala UEFA Europa League la Bucureşti – Şedinţă de Guvern. Pe agendă, aprobarea candidaturii României la organizarea ...
Guvernul se reuneşte în şedinţă joi, urmând să discute declararea de interes public şi de importanţă naţională a competiţiei europene de fotbal UEFA Europa League şi candidatura......
Anunț important de la PPC pentru toți clienții. Modificare majoră
Anunț important de la PPC pentru toți clienții. Modificare majoră
PPC Energie, furnizor de energie electrică și gaze naturale, lansează o nouă versiune a aplicației myPPC, cu design ...
Motorina ar putea depăşi 10 lei/litru în septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf – opinie Chisăliţă, președintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI)
Motorina ar putea depăşi 10 lei/litru în septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf – opinie Chisăliţă, ...
Preţul motorinei ar putea depăşi pragul de 10 lei/litru în luna septembrie, în cazul escaladării conflictului din Golf, ...
Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov
Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov
Un prim avion Boeing 747, cunoscut şi ca "Jumbo Jet", este programat să aterizeze pe Aeroportul Braşov joi după-amiază, ...