Schweighofer şi-a vândut toate pădurile din România

Grupul Schweighofer a anunţat azi printr-un comunicat că a vândut toate pădurile pe care le deţinea în România. Pădurile sunt cumpărate de suedezii de la GreenGold Group. Păstrează însă toate activităţile de prelucrare.
Economica.net - lun, 26 mart. 2018, 09:03
Schweighofer şi-a vândut toate pădurile din România

Schweighofer vinde compania subsidiară Cascade Empire S.R.L. (Cascade Empire), precum și divizia de management forestier, Ocol Silvic Cascade Empire S.R.L., către compania suedeză GreenGold Group. Părțile contractante au decis să nu facă publică valoarea tranzacției și detaliile contractuale. Pădurile deținute de Cascade Empire însumează 14.283 hectare, localizate în județele Hunedoara, Gorj, Vrancea, Prahova, Buzău, Neamț și Suceava. Cascade Empire a achiziționat pădurile între anii 2003-2011

Compania își va păstra însă punctele de prelucrare a lemnului din România. Grupul Schweighofer spune că această mişcare este o schimbare de strategie.

Holzindustrie Schweighofer a intrat pe piața românească în 2003. Azi compania operează în România trei fabrici de cherestea și două fabrici de producție a panourilor din lemn cu un total de 3.100 angajați. 

Lider european în prelucrarea lemnului, cu lemn din România

Grupul austriac Schweighofer este activ în industria de prelucrare a lemnului din Europa, având activități și în producția de energie din surse regenerabile și afaceri imobiliare. Grupul este lider în industria europeană a prelucrării lemnului, având în acest moment aproximativ 3.500 de angajați, din care 3.100 numai în România. Exportă produsele  în peste 70 de țări din întreaga lume.

Cine e compania suedeză

Acţionarul majoritar al GreenGold ar fi GreenGold Capital AB, înre­gistrat în Stockholm (Suedia).

Fondul de investiţii are mai multe companii în portofoliu prin care deţine în România alte firme mai mici care au în componenţă denumirea „GreenGold”, con­form ZF.

Preşedintele grupului înregistrat în Suedia este un român, res­pectiv Sorin Chio­rescu, al cărui nume este legat de mai multe SRL-uri „Greengold” din Ro­mânia.

O firmă din jurul grupului GreenGold a fost implicată în vânzarea unei suprafeţe de 33.600 de hectare de pădure din România către retailerul IKEA în vara lui 2015. 


 

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Capitalei anunță că 550 de persoane se vor întoarce în 2027 în locuințele lor din blocurile consolidate
Primăria Capitalei anunță că 550 de persoane se vor întoarce în 2027 în locuințele lor din blocurile consolidate
Un număr de 217 familii, adică 550 de persoane, vor reveni de anul viitor în locuinţe noi, curate şi sigure, blocurile lor vechi de aproape 100 de ani, încadrate în clasa I de risc seismic,......
Șeful ROMARM anunță măsuri de securitate sporite și spune că societatea are nevoie de o structură centralizată de conducere. O singură comanie, nu 15
Șeful ROMARM anunță măsuri de securitate sporite și spune că societatea are nevoie de o structură centralizată de ...
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin ...
Docherii din 113 porturi situate în 22 de țări intră în grevă în semn de protest față de război
Docherii din 113 porturi situate în 22 de țări intră în grevă în semn de protest față de război
Docherii din 113 porturi din 22 de ţări au anunţat că vor intra vineri în grevă pentru a protesta împotriva războiului ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de trancționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 76 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de trancționare de joi. Rulajul a ajuns ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor ...