Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri: profit brut de 36,08 milioane lei, în trimestrul 1

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a încheiat primul trimestru din 2018 cu un profit brut de 36,08 milioane lei, în creştere cu 55% faţă de cel din perioada similară a anului trecut.
Economica.net - mie, 16 mai 2018, 11:38
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri: profit brut de 36,08 milioane lei, în trimestrul 1

Anul trecut, FNGCIMM a înregistrat un profit brut în valoare de 66,17 milioane lei, reprezentând un maxim istoric în ultimii 13 ani.

‘Trendul pozitiv este susţinut, atât de activitatea de garantare dedicată întreprinderilor mici şi mijlocii, cât şi de volumele generate de accesarea programului de garantare dedicat start-up-rilor’, se menţionează în comunicat.

În primele trei luni ale acestui an, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a emis un număr de 9.793 garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare de 1,34 miliarde lei, un volum dublu faţă de primul trimestru al anului trecut. Creşterea a fost impulsionată de emiterea de scrisori de garanţie pentru finanţarea sectorului IMM: au fost acordate 3.174 garanţii, un număr de aproape cinci ori mai mare faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2017.

‘Pentru Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri primul trimestru al anului 2018 reprezintă confirmarea rezultatelor eforturilor noastre începând din cea de a doua jumătate a anului trecut, depuse pentru implementarea de măsuri care vizează optimizarea şi eficientizarea operaţională, cu obiectiv de digitalizare a proceselor interne, cu beneficii multiple pentru toţi partenerii instituţiei. Relansarea şi diversificarea instrumentelor de garantare destinate companiilor sau unităţilor administrativ teritoriale sunt în continuare prioritatea noastră principală, deoarece ne dorim să răspundem cu produse adaptate nevoilor identificate atât în mediul public cât şi în cel privat. Consolidarea poziţiei de partener de încredere pentru sectorul bancar şi extinderea adresabilităţii instrumentelor de garantare printr-o abordare la nivel sectorial a ecosistemului de business românesc, preluând din experienţa la nivel european a membrilor Asociaţiei Instituţiilor de Garantare AECM, reprezintă direcţii strategice pentru anul 2018. Prioritizăm simplificarea fluxurilor operaţionale, integrăm atribute de digitalizare şi transparentizare în relaţia cu beneficiarii garanţiilor, pentru a asigura un cadru optim de derulare a programelor guvernamentale’, a declarat Alexandru Petrescu, director general FGNCIMM.

Activitatea de garantare a FNGCIMM a înregistrat la finele anului 2017 o creştere de 19% faţă de anul anterior. Volumul garanţiilor acordate a depăşit 6,2 miliarde de lei, principalul catalizator de creştere fiind garanţiile în favoarea beneficiarilor care implementează proiecte de infrastructură rutieră, socială şi educaţională în zona rurală.

Garanţia FNGCIMM pentru plata avansurilor acordate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) acoperă până la 100% din valoarea avansului prevăzut în contractele de finanţare încheiate cu autoritatea contractantă, finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Performanţa financiară din 2017 provine din creşterea veniturilor din exploatare, în cuantum de 153,8 milioane lei, şi diminuarea cu 25% a costului net al riscului faţă de nivelul prognozat.

Soldul garanţiilor FNGCIMM a crescut în 2017 cu 18%, până la 19,53 miliarde de lei, faţă de 16,47 miliarde lei la sfârşitul anului 2016.

În structura portofoliului FNGCIMM, o pondere importantă este ocupată de garanţiile aferente Programului ‘Prima Casă’. În anul 2017 au fost acordate 34.213 garanţii şi promisiuni de garantare în cadrul Programului, un volum similar cu anul anterior.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Garanţia FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 30 de instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanţia fondului este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maximum 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minimum 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

 

Te-ar mai putea interesa și
Britanicii construiesc prima instalaţie avansată din Europa pentru producerea combustibilului nuclear
Britanicii construiesc prima instalaţie avansată din Europa pentru producerea combustibilului nuclear
Regatul Unit va construi prima instalaţie avansată din Europa pentru producerea combustibilului nuclear, în vederea asigurării unui lanţ de aprovizionare independent de Rusia, informează......
O companie privată americană va controla punctul de trecere de la Rafah după încheierea războiului
O companie privată americană va controla punctul de trecere de la Rafah după încheierea războiului
O companie privată de securitate din Statele Unite urmează să preia gestionarea punctului de trecere a frontierei de la ...
UniCredit îşi reduce expunerea la Rusia
UniCredit îşi reduce expunerea la Rusia
UniCredit SpA va accelera reducerea expunerii la Rusia, a anunţat directorul general al grupului bancar italian, Andrea ...
Iohannis: Este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO. Acele battle groups nu sunt suficiente
Iohannis: Este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO. Acele battle groups nu sunt suficiente
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, ...