Daimler va rechema la service modelele Mercedes Vito care încalcă standardele privind emisiile

Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a cerut Daimler să recheme la service autovehiculele comerciale uşoare Mercedes Vito echipate cu motoare diesel Euro 6 de 1,6 litri deoarece aveau instalate dispozitive capabile să reducă emisiile în cadrul testelor de laborator, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al KBA, transmit AP şi Reuters.
Economica.net - J, 24 mai 2018, 15:08
Daimler va rechema la service modelele Mercedes Vito care încalcă standardele privind emisiile

Joi, producătorul auto german a informat că pregăteşte actualizări ale softului pentru sistemele de control al motorului şi va efectua aceste actualizări fără niciun cost pentru proprietarii vehiculelor.

Grupul Daimler a respins acuzaţiile şi a anunţat că va contesta decizia, inclusiv la Tribunal, dacă va fi necesar. De asemenea, producătorul auto a dat asigurări că va coopera pe deplin cu autorităţile, dar nu a precizat câte vehicule sunt afectate de rechemarea la service.

După ce Volkswagen a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, Guvernul de la Berlin a ordonat efectuarea de teste de emisii la toatele modelele de autovehicule aflate în prezent în circulaţie în Germania.

Analiştii susţin că la vehiculele incriminate sistemul de filtrare a emisiilor poluante este dezactivat când temperatura exterioară coboară sub un anumit nivel. Conform normelor europene în vigoare, această procedură nu este permisă decât în situaţia în care permite evitarea unui accident sau pagubelor produse motorului. În consecinţă, Guvernul german a cerut producătorilor auto să revizuiască acest mecanism.

În 2017, Daimler a rechemat la service în mod voluntar trei milioane vehicule din Europa care încălcau standardele privind emisiile. Măsurile au fost luate pentru a reduce emisiile de oxid de azot, care provoacă probleme respiratorii, a anunţat Daimler.

Board-ul Daimler a aprobat măsuri de reducere a poluării provocate de motoarele diesel în Europa, inclusiv o investiţie de 220 de milioane de euro pentru a moderniza peste trei milioane de vehicule Mercedes-Benz echipate cu motoare diesel.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, în Cugir şi Sebeş.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...