Guvernul grec bănuieşte că o acţiune criminală a stat la originea incendiilor din această săptămână

- Guvernul de la Atena a anunţat, joi seară, că suspectează o acţiune criminală drept cauză a incendiilor grave din această săptămână din Grecia, soldate cu moartea a cel puţin 82 de persoane, notează Reuters şi AFP.
Economica.net - vin, 27 iul. 2018, 05:52
Guvernul grec bănuieşte că o acţiune criminală a stat la originea incendiilor din această săptămână

”În privinţa focului izbucnit luni pe muntele Pentelikon şi care s-a întins apoi în regiunea Mati, la est de Atena, există o serie de întrebări şi nu ascund faptul că mai multe elemente grave ne-au făcut să deschidem o anchetă”, a declarat adjunctul ministrului grec pentru protecţia cetăţenilor, Nikos Toskas, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că există ”elemente şi urme serioase” ce indică faptul că un alt incendiu, izbucnit tot luni în apropiere de Kineta, la vest de Atena, a fost provocat ‘în mod intenţionat”.

”Există declaraţii ale martorilor, dar nu pot spune mai multe acum”, a adăugat Toskas în conferinţa de presă, desfăşurată la Atena, la care au mai participat purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Dimitris Tzanakopoulos, şi membri ai conducerii poliţiei naţionale.

Nikos Toskas a accentuat faptul că incendiile au fost agravate de condiţiile meteorologice particulare, cu un vânt puternic, a cărui viteză de 120 de kilometri pe oră a fost cea mai mare înregistrată în ultimii opt ani în Grecia.

La locul tragediei din estul regiunii Attica s-a deplasat joi ministrul grec al apărării, Panos Kammenos. El a devenit ţinta criticilor localnicilor, care au acuzat autorităţile că nu au reacţionat rapid şi nu au avut un plan de evacuare a populaţiei.

”Ne-aţi lăsat la mila Domnului. Nu ne-a rămas nimic!”, i-a spus, plângând, o femeie din Mati care şi-a pierdut soţul şi fiul în incendiul devastator.

Kammenos a răspuns criticilor explicând, într-o declaraţie pentru BBC, că o problemă esenţială în zona incendiului este reprezentată de construcţiile ilegale, majoritare în zona de coastă a părţii de est a regiunii Attica. ”După această tragedie, este timpul ca proprietarii să înţeleagă că este periculos pentru ei şi familiile lor să nu respecte regulile şi legile”, a afirmat ministrul grec al apărării.

Regiunea capitalei Atena a fost afectată în luna noiembrie şi de inundaţii grave, care au provocat moartea a 16 persoane, şase persoane fiind date dispărute în localitatea Mandra, la circa 50 de kilometri nord-vest de capitală.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...