Brexit: Londra va elabora „măsuri de precauţie rezonabile” pentru scenariul absenţei unui acord cu UE

Marea Britanie va stabili 'măsuri de precauţie rezonabile' referitoare la modul de pregătire pentru o posibilă ieşire din Uniunea Europeană în absenţa unui acord asupra Brexit-ului, a declarat luni purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May, potrivit Reuters şi Press Association.
Economica.net - lun, 30 iul. 2018, 12:48
Brexit: Londra va elabora

”Este vorba despre stabilirea unor măsuri de precauţie rezonabile în eventualitatea unui scenariu privind absenţa unui acord”, a spus reprezentantul executivului britanic referitor la intenţia Londrei de a elabora ‘note tehnice’ în august şi septembrie.

”Am afirmat foarte clar că este nu numai în interesul nostru, dar şi al UE să ajungem la un acord. În eventualitatea absenţei unui acord, vor exista evident consecinţe pentru Uniunea Europeană”, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt a precizat că guvernul britanic nu intenţionează să implice armata în aceste măsuri, contrar unor informaţii apărute în presă.

Întrebat dacă Theresa May va continua să conducă guvernul britanic în cazul eşecului negocierilor cu UE şi, implicit, al absenţei unui acord, el a spus că actualul premier ”este pe deplin angajat faţă de respectarea dorinţei poporului britanic”.

La 29 martie 2017, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a notificat Consiliului European intenţia sa de a părăsi Uniunea Europeană. Dacă acordul de retragere ratificat nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând de la 30 martie 2019, ora 00:00 (ora Europei Centrale). Regatul Unit va deveni în acel moment o ţară terţă.

Conform executivului UE, ţările membre ar trebui să se pregătească pentru cele două scenarii principale posibile. Dacă acordul de retragere este ratificat înainte de 30 martie 2019, dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit la 1 ianuarie 2021, adică după o perioadă de tranziţie de 21 de luni. Dacă acordul de retragere nu este ratificat înainte de 30 martie 2019, nu va exista o perioadă de tranziţie şi dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit începând cu 30 martie 2019. În acest caz, se vorbeşte despre un scenariu de tipul ‘niciun acord’ (no deal) sau ‘situaţie-limită’ (cliff-edge).

Te-ar mai putea interesa și
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' sancţiunile anunţate vineri de Statele Unite contra Curţii......
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin al unui brand ce produce în Asia
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin ...
O simplă etichetă a contrazis discursul preşedintelui american. Donald Trump, un fervent susţinător al conceptului „Made ...
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele ...
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...