Punctul de lucru din Timişoara al CFR Marfă a rămas fără contract de electricitate şi a fost preluat de Enel

Punctul de lucru din Timişoara al CFR Marfă a rămas fără contract de furnizare a energiei electrice la 31 iulie 2018 şi a fost preluat de furnizorul de ultimă instanţă din acea zonă, Enel Energie, potrivit unui document postat pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), scrie Agerpres.
Economica.net - D, 02 sept. 2018, 13:21
Punctul de lucru din Timişoara al CFR Marfă a rămas fără contract de electricitate şi a fost preluat de Enel

Sursa citată precizează că Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfa ‘CFR Marfă’ S.A. – Sucursala Banat Oltenia – Centrul Zonal Marfă Timişoara a informat ANRE cu privire la încetarea, din 31 iulie 2018, a contractului de furnizare de energie electrică T2/550/2017 modificat prin actul adiţional nr.1/03.04.2018, încheiat în regim concurenţial cu Tinmar Energy SA.

„În scopul asigurării continuităţii în alimentarea cu energie electrică, prin adresa ANRE nr. 59281/07.08.2018, ANRE a notificat furnizorul de ultimă instanţă obligat Enel Energie S.A. şi operatorul de distribuţie E-Distribuţie Banat S.A, preluarea, începând cu data de 01.08.2018 şi până la data încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice cu un furnizor concurenţial, a locurilor de consum aparţinând Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă ‘CFR Marfă’ S.A. – Sucursala Banat Oltenia – Centrul Zonal Marfă Timişoara”, au arătat reprezentanţii reglementatorului.

CFR Marfă se confruntă cu dificultăţi foarte mari, având datorii de peste 100 de milioane de euro la CFR SA (Infrastructură).

În plus, Comisia Europeană a lansat, la jumătatea lunii decembrie 2017, o investigaţie aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă şi necolectarea datoriilor companiei i-au conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat.

Într-un interviu acordat AGERPRES în iunie, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a afirmat că, din informaţiile sale, soluţia va fi nefavorabilă companiei feroviare româneşti.

„După semnalele pe care le am, mai degrabă se îndreaptă către o soluţie defavorabilă companiei CFR Marfă şi eu fac toate eforturile să fim pregătiţi pentru ceea ce-i mai rău, adică o decizie nefavorabilă, situaţie în care va trebui, probabil, ca această companie să ia măsuri în vederea returnării contravalorii acelei tranzacţii, ceea ce este imens, lucru care poată să conducă la declararea insolvenţei sale. Nu-mi doresc ca în această situaţie partenerii lui CFR Marfă să fie afectaţi – sau să fie afectaţi cât mai puţin cu putinţă – şi sigur cel mai important partener este CFR SA, de aceea am susţinut accelerarea procesului de executare şi de recuperare a cât mai mult din creanţă, pentru ca să nu se petreacă un efect de domino şi să intre şi CFR SA în deficit, în colaps”, a subliniat Şova.

 

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...