ArcelorMittal a ajuns la un acord cu sindicatele pentru oţelăria Ilva după ce a garantat 10.700 de posturi

Negocierile între grupul ArcelorMittal şi sindicatele de la combinatul siderurgic Ilva din Italia s-au încheiat în mod pozitiv, după ce gigantul mondial al oţelului a acceptat să păstreze 10.700 dintre cei aproximativ 13.500 de angajaţi actuali ai Ilva, au declarat joi, pentru Reuters, surse din apropierea acestui dosar.
Economica.net - J, 06 sept. 2018, 09:20
ArcelorMittal a ajuns la un acord cu sindicatele pentru oţelăria Ilva după ce a garantat 10.700 de posturi

Anul trecut, ArcelorMittal a semnat un acord preliminar pentru preluarea Ilva, cel mai mare combinat siderurgic din Europa, însă acest acord a fost pus sub semnul întrebării de noul guvern italian instaurat în luna iunie.

Acordul convenit joi cu sindicatele ar face imposibil pentru Guvernul de la Roma să blocheze preluarea Ilva şi va pune capăt incertitudinilor cu privire la această tranzacţie.

Potrivit surselor citate de Reuters, ArcelorMittal a acceptat să păstreze 10.700 dintre cei aproximativ 13.500 de angajaţi actuali ai Ilva. De asemenea, acordul prevede că Ministerul Dezvoltării Economice va finanţa cu 250 milioane euro viitoarele concedieri care sunt avute în vedere.

Ilva, aflată în oraşul Taranto, din sudul Italiei, producea anual nouă milioane tone de oţel, aproximativ 40% din producţia de oţel a Italiei, şi îl furniza producătorilor auto, de echipamente electrice şi constructorilor de nave. Guvernul italian a preluat, temporar, controlul la Ilva, pentru a supraveghea lucrările de curăţare ale acestei oţelării implicate într-un scandal de poluare.

În luna mai a acestui an, Comisia Europeană a aprobat tranzacţia prin care grupul ArcelorMittal va achiziţiona Ilva, cea mai mare oţelărie europeană, precizând însă că această aprobare este condiţionată de „vânzarea unui pachet extins de active”, printre care se numără şi ArcelorMittal Galaţi, România.

Te-ar mai putea interesa și
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că va debloca posturi din Sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027. Oficialul a mai dezvăluit că angajările vor fi de ordinul miilor,......
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
Constructorul turc Ozaltin a demarat lucrările pregătitoare pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni din Autostrada A8 ...
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început ...
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este ...