Euro sare la 4,64 lei. ROBOR la trei luni scade la minimul ultimelor două luni şi jumătate – curs BNR 7.09.2018

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,6410 lei/euro, 3,9875 lei/dolar, 4,1316 lei/franc elveţian.  Euro sare peste pragul de 4,64 lei după patru şedinţe consecutive la 4,63 lei. ROBOR continuă să scadă. Aurul se depreciază.
Economica.net - vin, 07 sept. 2018, 09:54
Euro sare la 4,64 lei. ROBOR la trei luni scade la minimul ultimelor două luni şi jumătate - curs BNR 7.09.2018

Euro a început ziua la 4,63 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR când a fost a patra şedinţă consecutivă cu euro la acest nivel. După ora 10, euro a crescut la 4,64 lei. Moneda europeană a atins pe 4 septembrie un nou minim în faţa monedei naţionale din 6 august 2018 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,6250 lei/euro.  Euro a rămas la 4,63 lei, la cursul de referinţă al BNR. Pe 13 august moneda europeană a atins cea mai ridicată valoare (4,6607 lei) din 11 iulie 2018. Pe 3 august, leul a atins cea mai ridicată valoare în faţa monedei europene din noiembrie 2017 până în prezent – 4,6206 lei/euro.  Euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului pe 21 iunie 2018: 4,6695 lei/euro. 

Băncile comerciale au anunţat pe 7 septembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,66 lei şi 4,71 lei.

Dolarul scade la 3,98 lei, faţă de 3,99 lei, cursul anunţat ieri de BNR. Pe 16 august moneda americană a atins cea mai ridicată valoare (4,0976 lei) din 22 iunie 2017 (4,1096 lei). Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,6383 lei/euro, 3,9903 lei/dolar, 4,1134 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a scăzut la 3,12%, faţă de 3,15%, nivelul din şedinţă precedentă. Este cea mai scăzută valoare a indicelui ROBOR 3M din 22 iunie 2018 când BNR a anunţat un nivel de 3,09%. 

ROBOR la şase luni a scăzut la 3,37%, faţă de 3,38%, cea mai mică valoare pentru indicele ROBOR 6M din 3 iulie 2018 când BNR a anunţat o cotaţie de 3,32%. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Ca să nu sară în aer ROBOR, BNR trebuie să mai pompeze săptămânal în piaţă miliarde de lei, pentru cel puţin încă două luni

Pe 3 august 2018, ROBOR 3M era cotat la 3,47%, iar ROBOR 6M era la 3,53%.

La sfârşitul lunii mai (31 mai 2018), ROBOR 3M era cotat la 2,94%, iar indicele ROBOR 6M era situat la 3,00%.

Aurul a fost cotat la 153,8595 lei pentru un gram, în scădere faţă de cotaţia precedentă. Pe 24 august, metalul preţios a atins cea mai mică valoare (153,5018 lei/gram) din 9 februarie 2016 când BNR a anunţat o cotaţie de 153,0464 pentru un gram.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Prezent la evenimentul care a marcat împlinirea a 30 de ani de către Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), al cărei președinte este în prezent, Mihai Bordeanu,......
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea ...
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...