Preşedintele Iranului: SUA doresc negocieri

SUA trimit constant mesaje către Iran în care îşi afişează dorinţa de a negocia cu Republica Islamica, a declarat preşedintele iranian Hassan Rouhani într-un discurs difuzat sâmbătă de televiziunea publică, potrivit Reuters.
Economica.net - S, 08 sept. 2018, 08:51
Preşedintele Iranului: SUA doresc negocieri

„Pe de o parte, ei (americanii) încearcă să exercite presiuni asupra poporului iranian, pe de alta parte, ne trimit mesaje în fiecare zi pentru a ne spune că ar trebui să negociem”, a afirmat el. „Ei spun că ar trebui să negociem acum, să negociem aici. Vor să rezolvăm problemele (…). La ce ar trebui să ne uităm? La mesajele voastre sau la măsurile voastre brutale?”, a întrebat retoric preşedintele iranian.

Donald Trump a decis în luna mai ca SUA să părăsească acordul nuclear iranian încheiat în 2015 şi să reinstituie sancţiunile împotriva Iranului. O primă parte a sancţiunilor a fost restabilită la începutul acestei luni, vizând tranzacţionarea aurului şi a metalelor preţioase, achiziţiile de dolari pe piaţă şi industria auto.

Te-ar mai putea interesa și
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire la numirea lui Dan Timotin în funcția de director operațional (COO) al......
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...