Când şi cum se dau bani elevilor din Bucureşti care au medii generale de peste 8,5

Consiliul General al Municipiului Bucureşi a aprobat în luna iunie a acestui an un proiect prin care şcolile din Bucureşti vor primi bani pentru acordarea unor premii elevilor care au medii generale de peste 8,5, dar şi celor care participă la concursuri şi olimpiade. Primăria a publicat metodologia de acordare a acestor granturi. 
Andrada Ghira - J, 27 sept. 2018, 11:24
Când şi cum se dau bani elevilor din Bucureşti care au medii generale de peste 8,5

275 de instituţii de învăţmânt pot aplica pentru accesarea granturilor din programul Premiile Primăriei Capitalei pentru a premia elevii cu rezultate bune atât la învăţătură, cât la participarea la peste 72 de concursuri şi campionate, potrivit Medodologiei de acordare a granturilor, publicată recent de Primărie. 

Potrivit calendarului stabilit de autorităţi, elevii cu rezultate bune la învăţătură în anul şcolar 2017-2018, vor beneficia de premiile în bani până pe 15 decembrie. Şcolile trebuie să depună proiectele pentru accesarea granturilor până pe 15 octombrie, iar pe 22 octombrie ar urma să fie publicată lista beneficiarilor.

Semnarea constractului de finanţarea se va face în termen de zece zile de la publicarea pe pagina de internet a Primăriei a rezultatului evaluării, iar în perioada 2 noiembrie – 15 decembrie se va trece la implementarea poiectelor. În perioada 15 – 31 decembrie 2018 se va trece la evaluarea finală a grantului. 

Cât şi pentru ce dă bani Primăria

Vor beneficia de premii în bani elevii claselor gimnaziale, liceale şi profesionale, cu rezulate în anul şcolar 2017-2018. Un elev poate fi premiat pentru fiecare performanţă, dar şi pentru merit deosebit, dacă îndeplineşte, cumulativ, condiţiile prevăzute de metodologie. 

  • 600 de lei pentru elevii care au obţinut premiile I, II, III sau menţiune la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare, pentru fiecare disciplină în parte;
  • 1.000 de lei elevilor care au obţinut nota 10 în anul şcolar 2017-2018;
  • 400 de lei elevilor cu media generală între 9,50 şi 9,99 şi nota 10 la purtare;
  • 300 de lei elevilor cu media generală între 8,50 şi 9,49 şi nota 10 la purtare

Prin aceste granturi mai pot fi acoperite şi următoaraele cheltuieli:

  • cheltuieli necesare pentru aasigurarea managementului proiectului. Contravaaloarea acestor cheltuieli nu poate depăşi 55% din valoarea totală a grantului; 
  • cheltuilei privind organizarea şi desfăşurarea evenimentului „Gala premiilor Primăriei Capitalei la unitatea de învăţământ de stat”. Contravaloarea acestora nu poate depăşi 5% din valoarea totală a grantului. Aceste cheltuieli pot fi acoperite şi din alte surse de finanţare de la persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii, cu evitarea dublei finanţări. 
  • cheltuieli privind plata contribuţiilor căre bugetul de stat pentru acordarea de stimulente financiare, dacă este cazul. 
Te-ar mai putea interesa și
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că va debloca posturi din Sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027. Oficialul a mai dezvăluit că angajările vor fi de ordinul miilor,......
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
Constructorul turc Ozaltin a demarat lucrările pregătitoare pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni din Autostrada A8 ...
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început ...
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este ...