Germania şi Franţa vor prezenta un buget separat pentru zona euro în cadrul bugetului UE

Germania şi Franţa au convenit asupra unei propuneri de buget comun pentru statele membre ale zonei euro, în cadrul bugetului general al Uniunii Europene, arată un document al ministerelor de finanţe de la Berlin şi Paris, consultat de DPA. Negociatorii de la Bruxelles s-au reunit vineri pentru redactarea bugetului Uniunii pe anul viitor.
Economica.net - vin, 16 nov. 2018, 18:42
Germania şi Franţa vor prezenta un buget separat pentru zona euro în cadrul bugetului UE

Reuters a obţinut o informaţie similară din surse din cadrul ministerului francez de finanţe. Potrivit acestora, Franţa şi Germania vor stabili luni planurile pentru un buget limitat al zonei euro, care va viza deocamdată doar finanţarea investiţiilor. Pentru a nu se confrunta cu opoziţia altor state care au adoptat moneda unică europeană, iniţiatorii nu iau calcul propuneri mai controversate, cum ar fi sprijinul pentru ţările din zona euro care întâmpină dificultăţi economice.

DPA arată că propunerea franco-germană are ca obiectiv reducerea diferenţelor între economiile celor 19 state din zona euro. Ideea unui buget comun al zonei începând din 2021, în interiorul bugetului UE, a fost discutată şi agreată în iunie de preşedintele francez Emmanuel Macron şi de cancelarul german Angela Merkel. Imediat, au apărut critici, în special din partea Olandei.

Guvernele care vor gestiona bugetul euro trebuie să se pună de acord asupra contribuţiei fiecărei ţări şi să propună Comisiei Europene programe de investiţii; acestea pot fi aprobate doar dacă se respectă regulile fiscale ale Uniunii.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi considerate ca recepţionate
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ...
Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi considerate ca recepţionate într-o procedură intermediară, înainte de......
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, sâmbătă, că echipa de conducere a partidului se va întâlni luni cu Eugen ...
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Preşedintele Nicuşor Dan, a confirmat, sâmbătă, că drona maritimă care a provocat explozia de vineri din zona Portului ...
David Sullivan, coproprietarul echipei de fotbal West Ham United, demisionează din toate de la club și se pregătește de procese pentru a-și apăra reputația
David Sullivan, coproprietarul echipei de fotbal West Ham United, demisionează din toate de la club și se pregătește ...
David Sullivan, coproprietarul clubului de fotbal londonez West Ham, a anunţat sâmbătă că demisionează cu efect imediat ...