Guvernatorul BNR: O serie de propuneri legislative riscă să perturbe o piaţă bancară echilibrată

O serie de propuneri legislative riscă să perturbe o piaţă bancară echilibrată, iar acest risc apare dacă propunerile nu sunt calibrate cu atenţie şi cu priceperea necesară pentru evitarea consecinţelor nedorite, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
Economica.net - mie, 28 nov. 2018, 12:16
Guvernatorul BNR: O serie de propuneri legislative riscă să perturbe o piaţă bancară echilibrată

„Nu ar trebui pierdut din vedere rolul jucat de incertitudinea legislativă creată de iniţiative care vizau profilul de risc, nu doar al creditelor viitoare, ci şi al stocului existent. De altfel, atât Legea dării în plată cât şi cea a conversiei creditelor în franci elveţieni au plecat de la o dorinţă normală de a găsi soluţii la probleme apărute după perioada post-criză financiară pe plan mondial şi de la situaţia din România, dar în variantele lor iniţiale, aceste legi nu rezolvau problemele, ci doar atentau la stabilitatea financiară din perioada respectivă. A fost nevoie de intervenţia Curţii Constituţionale pentru a le oferi interpretarea corectă. De asemenea, o serie de propuneri legislative de astăzi care chiar dacă pleacă, sper, tot de la bune intenţii, riscă să perturbe o piaţă bancară care a ajuns să fie echilibrată. Şi acest risc apare mai ales dacă aceste propuneri legislative nu sunt calibrate cu atenţie şi cu priceperea necesară pentru evitarea consecinţelor nedorite. Noi nu trebuie să aşteptăm ca doar forul constituţional să clarifice lucrurile. Uneori e prea târziu. Trebuie, evident, intervenit pe parcurs cu informaţii, cu clarificări, cu detalii corecte şi oneste”, a spus Mugur Isărescu, la conferinţa Profit Financial Forum, cu tema ‘Impactul reglementărilor asupra pieţelor financiare. De la bune intenţii la consecinţe neaşteptate’.

Guvernatorul BNR a afirmat că ponderea creditelor neperformante este la cel mai scăzut nivel post-criză, de 5,56%, faţă de 22% în urmă cu câţiva ani.

El a declarat că odată cu scăderea creditelor neperformante scad, proporţional, şi eventualele nemulţumiri ale consumatorilor de produse bancare. Tot datorită acestui fenomen, profitul sistemului bancar, pe ansamblu, este unul consistent, capabil să contribuie la creşterea stabilităţii sistemului bancar românesc.

Potrivit guvernatorului BNR, creditarea avansează într-un ritm bun, de circa 7% pe an, în special pe componenta în lei, ceea ce reduce consistent riscul valutar la contractarea unui împrumut.

Te-ar mai putea interesa și
Continental a revenit pe profit în trimestrul III din 2026
Continental a revenit pe profit în trimestrul III din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Tunelul Curtea de Argeș, testat în caz de incendiu
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Tunelul Curtea de Argeș, testat în caz de incendiu
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Inspectoratul pentru Situații de Urgență efectuează ...
Dan Air pleacă de pe Aeroportul Bacău și își mută toate operațiunile pe Aeroportul Otopeni
Dan Air pleacă de pe Aeroportul Bacău și își mută toate operațiunile pe Aeroportul Otopeni
Compania aeriană Dan Air, aflată în dificultate și care și-a cerut insolvența, a anunțat astăzi că își mută toate ...
Alegerile din SUA: Cum reacționează investitorii români
Alegerile din SUA: Cum reacționează investitorii români
Victoria Partidului Democrat la alegerile intermediare din Statele Unite ale Americii de marți, care îi conferă controlul ...