Brexit: Guvernul May reprogramează pentru 14 – 18 ianuarie votul asupra acordului cu UE

Premierul britanic Theresa May a anunţat luni că intenţionează să reprogrameze pentru săptămâna care începe pe 14 ianuarie votul în parlament asupra acordului privind Brexitul, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 17 dec. 2018, 16:09
Brexit: Guvernul May reprogramează pentru 14 - 18 ianuarie votul asupra acordului cu UE

„Mulţi membri ai acestei camere sunt îngrijoraţi de faptul că trebuie să luăm o decizie în curând. Intenţionăm să revenim asupra dezbaterii ‘Votului relevant’ în săptămâna care începe cu 7 ianuarie şi să organizăm votul în săptămâna următoare”, a declarat şefa executivului britanic în faţa membrilor Camerei Comunelor.

Anterior, media britanice informaseră că liderul opoziţiei laburiste britanice, Jeremy Corbyn, intenţionează să o avertizeze pe Theresa May că va prezenta o moţiune de cenzură în parlament dacă ea nu stabileşte o dată pentru supunerea la vot a acordului privind Brexitul.

Postul de televiziune ITV a relatat că Jeremy Corbyn îi va informa pe parlamentari că va înainta o moţiune de cenzură în cazul în care Theresa May „nu anunţă în cel mai scurt timp data votului final”.

Theresa May a fost criticată dur după ce săptămâna trecută amânase în ultimul moment votul prevăzut asupra acordului privind Brexitul, recunoscând că întâmpină o opoziţie masivă.

May a provocat o nouă controversă după ce mai mulţi miniştri din cabinetul său au sugerat că ea nu intenţionează să supună la vot acordul în parlament înainte de jumătatea lunii ianuarie, cu numai zece săptămâni înainte ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană.

Prim-ministrul britanic i-a cerut joi Bruxellesului noi garanţii pentru a o ajuta să obţină ratificarea acordului de Brexit de către deputaţii britanici, dar liderii europeni au părut mai degrabă agasaţi de aceste solicitări considerate prea vagi.

Liderii Celor 27, care s-au declarat cu toţii „gata să o ajute” pe Theresa May, au adoptat un text, fără valoare juridică, menit să atenueze îngrijorările parlamentului britanic. Ei au repetat, totuşi, că acordul de divorţ „nu poate fi renegociat”.

„Prietenii noştri britanici trebuie să ne spună ce vor, în loc să ne facă să spunem ce vrem noi”, a afirmat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în faţa presei. Juncker a adăugat că executivul european va publica pe 19 decembrie „toate informaţiile general utile care privesc pregătirea unui ‘no deal’ „, ipoteza unui Brexit fără acord devenind pe zi ce trece tot mai probabilă.

Noile garanţii cerute de Theresa May privesc aşa-numita „plasă de siguranţă”, soluţia imaginată pentru a împiedica revenirea unei frontiere fizice între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, care ar pune în pericol acordurile de pace de pe insulă. Această „plasă de siguranţă” prevede crearea unui „teritoriu vamal unic” înglobând UE şi Marea Britanie după tranziţia post-Brexit, care nu ar trebui să se aplice decât în caz de eşec al negocierilor care urmează privind viitoarele relaţii comerciale ambiţioase pe care Londra şi Cei 27 vor să le stabilească.

Te-ar mai putea interesa și
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început să negocieze tot mai intens prețurile, avertizează Victor Căpitanu,......
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este ...
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, ...
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...