FMI vine la Bucureşti să discute cu Ungureanu

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional şi a Comisiei Europene va sosi la Bucureşti săptămâna viitoare.
Economica.net - vin, 17 feb. 2012, 10:19

O delegaţie din care vor face parte Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România şi István Székely, din partea Comisiei Europene, va vizita Bucureştiul în perioada 21-22 februarie, potrivit unui comunicat al FMI.

Instituţia precizează că această vizită este una obişnuită, în contextul în care România are un nou Guvern. Discuţiile vor viza ultimele evoluţii eonomice şi implementarea măsurilor din programul convenit cu instituţiile internaţionale. FMI precizează că nu sunt avute în vedere modificări ale scrisorii de intenţie, convenită la începutul acestei luni.

Comunicatul FMI a fost emis după ce ieri noul premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu, i-a invitat pe cei doi oficiali la discuţii.

Te-ar mai putea interesa și
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire a acordului pentru importul de gaze naturale
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire ...
Serbia speră să obţină o nouă prelungire a acordului privind livrările de gaze din Rusia, a declarat sâmbătă preşedintele Aleksandar Vucic, după o convorbire cu Vladimir Putin, în timp ce......
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul său consideră gestul o escrcherie electorală
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul ...
Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a anunţat vineri o măsură de interzicere a pariurilor sportive şi ...
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, ...
Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate sunt principii ...
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul de la 21% la 19% de îndată ce ne permitem acest lucru
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, sâmbătă, că obiectivul viitoarei guvernări îl reprezintă o indexare ...