Isărescu despre curs: nu pot să neg că nu am intervenit, că e prea evident, dar nu comentez că am intervenit

Banca Naţională a României a intervenit pentru a apăra moneda naţională după ce leul a început să se deprecieze pe piaţa internaţională în urma recomandării unei bănci mari de a vinde titlurile româneşti, a afirmat joi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
Economica.net - J, 07 feb. 2019, 17:59
Isărescu despre curs: nu pot să neg că nu am intervenit, că e prea evident, dar nu comentez că am intervenit

„Leul a avut o mică depreciere. Acum ce vă spun nu ar trebui să vă spun, dar vă spun ca să vă calmez. Când ai o inflaţie mai mare decât în alte ţări cam cu 2 procente, aşa pe medie, nu te aşteptai la asta? Dar să faci aşa un tărăboi. Umpli primele pagini ale ziarelor de specialitate….Haideţi să ne calmăm că nu e nimic…Ne-a costat ceva. Orice tărăboi costă. Şi mişcarea aceea care în sfârşit nu că ne-a surprins, ne aşteptam la ea, a fost periculoasă, nu s-a întâmplat aici, că de aceea v-am spus de pieţele internaţionale. A fost peste noapte. Într-adevăr, leul era plimbat şi a apărut, hai ca să spunem aşa, o recomandare a unei bănci mari „vindeţi România”. S-au vândut ceva titluri. Deci nu am avut momente uşoare, asta recunosc. Nu pot să neg că n-am intervenit, că e prea evident, dar nu comentez că am intervenit”, a spus Isărescu.

De asemenea, el a menţionat că o depreciere de sub 5% nu ar trebui să intereseze.

„Şi ca să pun şi eu întrebarea pe care mi-a pus-o un diplomat străin acum câteva zile, că m-a întrebat „dar ce v-a apucat?” Piaţa funcţionează, cursul s-a depreciat cu 1,2%. Păi 1,2% parcă vorbeam între noi cei de aici că flexibilitatea cursului într-o limită de 5% nici nu trebuie să ne intereseze. Ce s-a întâmplat cu 1,2%? Într-adevăr, cu atâta gălăgie putea să se ducă mai departe şi să aibă efecte negative. Eu nu ştiu cine a creat tensiunea asta. Dacă voi fi întrebat la Parlament nu o să spun altceva decât ce v-am spus şi dumneavoastră. Nu e nimic secret. Nici pentru perioada actuală, nici pentru perioada 2008″, a declarat Isărescu.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Tunelul Curtea de Argeș, testat în caz de incendiu
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Tunelul Curtea de Argeș, testat în caz de incendiu
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Inspectoratul pentru Situații de Urgență efectuează teste la instalația de ventilare din primul tunel de autostradă......
Dan Air pleacă de pe Aeroportul Bacău și își mută toate operațiunile pe Aeroportul Otopeni
Dan Air pleacă de pe Aeroportul Bacău și își mută toate operațiunile pe Aeroportul Otopeni
Compania aeriană Dan Air, aflată în dificultate și care și-a cerut insolvența, a anunțat astăzi că își mută toate ...
Alegerile din SUA: Cum reacționează investitorii români
Alegerile din SUA: Cum reacționează investitorii români
Victoria Partidului Democrat la alegerile intermediare din Statele Unite ale Americii de marți, care îi conferă controlul ...
Vânzarea afacerii de familie, rețeta succesului post-tranzacție și rolul fondatorului
Vânzarea afacerii de familie, rețeta succesului post-tranzacție și rolul fondatorului
Pentru mulți antreprenori, momentul semnării unei tranzacții de vânzare reprezintă finalul unui proces lung și complex. ...