Ungureanu pune portăreii să-i scoată două miliarde de euro în două luni

Premierul Mihai Ungureanu a cerut miniştrilor şi şefilor de autorităţi implicaţi în combaterea evaziunii fiscale ca, în termen de două luni, să verse la buget venituri reprezentând cel puţin 1,5% din Produsul Intern Brut, în special din acţiuni împotriva contrabandei cu alcool şi produse vegetale.
Economica.net - vin, 17 feb. 2012, 12:41

Solicitare a fost formulată în şedinţa de vineri a comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale, la care au participat, alături de miniştrii implicaţi, şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor, Gărzii Financiare, Ministerului Public, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Departamentului de Luptă Antifraudă, Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră.

Într-un comunicat transmis de Guvern la finalul reuniunii se arată că şeful Executivului a cerut continuarea acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale, cu accent asupra contrabandei cu alcool şi cu produse vegetale.

„Avem venituri de 33% din PIB, sub media europeană de 40%. Vă cer ca, în termen de 60 zile, acţiunile dumneavoastră de combatere a evaziunii fiscale în zonele alcool şi produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, să aducă venituri la buget de cel puţin 1,5% din PIB. Aveţi sprijinul meu necondiţionat pentru aplicarea măsurilor necesare obţinerii acestui rezultat”, a afirmat Ungureanu, citat în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a arătat că legislaţia românească are pârghii legislative şi instrumente pentru combaterea evaziunii fiscale şi a precizat că va efectua o analiză „riguroasă” privind aplicarea legislaţiei în domeniu şi că, dacă se vor impune modificări, acestea vor fi propuse Guvernului.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a afirmat de asemenea că angajaţii din subordine „vor interveni prompt şi vor sesiza fără întârziere cazurile de complicităţi ale autorităţilor cu evazioniştii.

La rândul său, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, a afirmat că intensificarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale va permite autorităţilor să fie mai „flexibile” în ceea ce priveşte cheltuielile cu investiţiile, menţinând ţinta de deficit bugetar pentru acest an de 1,9% din PIB.

În ceea ce îl priveşte, ministrul Economiei, Lucian Bode, a arătat că, prin ANPC, este verificată riguros calitatea şi conformitatea produselor din gama benzinelor şi motorinelor comercializate pe teritoriul României.

PIB estimat al României este , pentru acest an, de circa 131 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire a acordului pentru importul de gaze naturale
Aleksandar Vucic spune, după o discuție cu Putin, că speră ca Serbia să obțină din partea Rusiei o nouă prelungire ...
Serbia speră să obţină o nouă prelungire a acordului privind livrările de gaze din Rusia, a declarat sâmbătă preşedintele Aleksandar Vucic, după o convorbire cu Vladimir Putin, în timp ce......
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul său consideră gestul o escrcherie electorală
Preşedintele Braziliei Lula interzice pariurile digitale cu doar nouă zile înaintea alegerilor prezidențiale. Rivalul ...
Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a anunţat vineri o măsură de interzicere a pariurilor sportive şi ...
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate
Programul de Guvernare. Principii generoase pentru Sănătate. Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, ...
Banii urmează pacientul, finanţarea urmează performanţa, iar decizia urmează nevoia reală de sănătate sunt principii ...
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul de la 21% la 19% de îndată ce ne permitem acest lucru
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru este să avem o indexare a pensiilor în anul 2027. Ne propunem să reducem TVA-ul ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, sâmbătă, că obiectivul viitoarei guvernări îl reprezintă o indexare ...